PSD solicită partenerilor de guvernare să aibă o atitudine constructivă în negocierile privind elaborarea Bugetului de stat pentru anul 2026, plecând de la principiul că alocările de fonduri trebuie să reflecte politicile publice ale tuturor partidelor din Coaliție, nu doar ale unora!

Din această perspectivă, cei care refuză să includă în buget sau care vor să reducă alocarea pentru Programul PSD de solidaritate riscă să determine un blocaj politic nejustificat și iresponsabil, cu implicații negative asupra execuției bugetare din acest an.

PSD subliniază că Programul de solidaritate are un impact minimal asupra bugetului de stat, fiind însă absolut necesar pentru susținerea unor categorii sociale afectate puternic de creșterea inflației și de măsurile de austeritate de anul trecut. Programul PSD prevede ca din veniturile bugetare estimate la peste 860 de miliarde de lei să se aloce aproximativ 3,4 miliarde lei (0,4%) pentru sprijinirea pensionarilor cu venituri mici, a mamelor și a copiilor din familiile sărace.

Sursa de finanțare este aceeași din care se acoperă toate cheltuielile bugetare – respectiv  veniturile obținute din taxe și impozite. Deci invocarea „indicării surselor de finanțare” pentru astfel de alocări reflectă fie rea-credință, fie o înțelegere rudimentară a construcției fiscal-bugetare.

Este strict o decizie politică modul în care se distribuie veniturile bugetare! Iar din perspectiva PSD, măsurile din Programul de solidaritate sunt rezonabile din punct de vedere financiar, dar absolut necesare din punct de vedere social.

Ca atare, PSD solicită partenerilor de guvernare să nu blocheze adoptarea bugetului prin respingerea sau reducerea alocărilor pentru Programul de solidaritate. Guvernarea nu se poate rezuma doar la cifrele bugetare. Guvernarea trebuie să fie în primul rând pentru oameni și trebuie să țină cont de greutățile lor.

Totodată, trebuie subliniat că „stabilitatea politică” invocată de unii dintre parteneri nu este doar responsabilitatea PSD și nu trebuie invocată doar atunci când PSD își apără propriul electorat! Stabilitatea politică este responsabilitatea tuturor partidelor din arcul guvernamental care au obligația să respecte alegătorii celorlalți parteneri de guvernare!

Biroul de presă al PSD