PSD a depus, luni, o solicitare la Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, pentru declanșarea procedurii de revocare a domnului Niculae Bădălău din funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi a României.

Votul pentru revocare va fi exprimat în ședința comună a comisiilor de buget, finanțe și bănci din Senat și Camera Deputaților.

Ședința va fi organizată imediat după reluarea lucrărilor Parlamentului, întrerupte, din motive de securitate, de evenimentele legate de reuniunea miniștrilor de Externe ai NATO.

Rațiunile de Securitate care au stat la baza amânării lucrărilor comisiilor sunt cunoscute, de altfel, de liderii grupurilor parlamentare ale USR, care, în mod populist și demagogic, au acuzat că PSD prelungesc revocarea domnului Niculae Bădălău.

Partidul Social Democrat solicită USR să se abțină să critice reacțiile PSD în acest caz. Este profund imoral și demagogic ca USR să critice conduita altor partide în privința integrității politice, atâta timp cât protejează „penalii USR din funcții publice”, sfidând fără jenă cetățenii români cărora le promiteau curățarea clasei politice de astfel de personaje controversate.

În USR s-a instituit practica „Alături de penali în funcții publice” chiar de la vârful partidului! Au făcut scut pentru apărarea colegilor lor acuzați de fapte penale grave și de incompatibilitate. Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, are o decizie de incompatibilitate din partea ANI și o sesizare penală la DNA din partea aceleiași instituții, pentru că s-a numit pe sine director într-un proiect al primăriei și a încasat bani, în plus față de indemnizația de primar și de limitele impuse de lege.

La Brașov, primarul Allen Coliban a aprobat virarea a 1 milion de lei din banii primăriei către un ONG care a fost fondat de domnia sa și care are sediul la domiciliul său, iar DNA a deschis deja o anchetă în acest caz.

Biroul de presă al PSD