Vom ieși în siguranță din casă atunci când se va face testarea în masă și prin sondaj!

România este în continuare în ultimul sfert al clasamentului statelor UE privind numărul de teste la 1 milion de locuitori. 

Recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății: „Testați! Testați! Testați!”. Protecția românilor trebuie să fie o prioritate. Avem nevoie de teste rapide de anticorpi! Asta cer peste 200 de medici și cercetători români.

Refuzul testării pe scară largă a populației este un atentat la siguranța sănătății publice.

Teste puține înseamnă cazuri puține, deci decese mai puține decât cele raportate! De exemplu, în Austria un studiu de testare prin sondaj a relevat de trei ori mai multe infecții la nivelul populației decât cele identificate prin testarea PCR.

Testarea în masă și prin sondaj în București prin proiectul Primarului General, Gabriela Firea!

Peste 20.000 de bucureșteni vor fi testați gratuit în baza proiectului Gabrielei Firea, aprobat de consilierii Capitalei (PSD, ALDE și PMP). 11.000 de teste PCR vor fi decontate de Primăria Capitalei la clinicile private sau de stat care vor dori să intre în proiect. Înscrierea se va face voluntar de bucureștenii care doresc să se testeze. Alți 10.500 de bucureșteni, desemnați prin eșantionare de către INSP, vor fi testați pentru a se depista anticorpii la gripa nouă.

Cerem date exacte! România nu raportează toate decesele COVID!

Dacă presupunem că avem mai multe infecții decât cele confirmate, atunci și numărul deceselor din cauza virusului COVID-19 ar trebui să fie mult mai mare decât cel raportat de guvern. Dar România este deja lider regional la numărul de decese, deși raportează doar cazurile pacienților internați! Când Marea Britanie a început să raporteze și decesele căminele de bătrâni sau de la domiciliu, a devenit țara cu cele mai multe decese din Europa!

De ce e importantă testarea în masă și testarea prin sondaj?

Testarea în masă e vitală pentru identificarea, izolarea și tratarea din timp a cât mai multor cazuri, reducând considerabil transmiterea virusului în comunitate. Ne arată cum evoluează în mod real pandemia și care este rata de contagiune

Testarea prin sondaj cu teste de anticorpi ne arată proporția reală a populației care a avut infecția și s-a imunizat, care sunt profesiile și vârstele vulnerabile, unde sunt focarele în care trebuie menținute restricțiile și unde a scăzut riscul de infectare și se pot ridica interdicțiile.

Fără teste în masă și prin sondaj nu știm cum evoluează pandemia!

Deciziile Guvernului ce vizează viața și sănătatea noastră nu trebuie luate după ureche!

Guvernul nu poate lua decizii corecte dacă nu știe situația reală! Îi poate expune pe cetățenii unui risc încă prea mare de infectare sau, dimpotrivă, le-ar putea impune restricții mult exagerate! OMS confirmă că astfel de studii cu teste de anticorpi la nivelul populației sunt utile pentru a înțelege răspândirea și factorii de risc asociației cu infecția de coronavirus.

Cine mai face teste în masă și teste prin sondaj?

Toate statele care relaxează restricțiile sau urmează să facă acest lucru și-au fundamentat deciziile pe baza unui număr mare de teste realizate la nivelul populației și/sau pe rezultatele sondajelor cu teste rapide.

Germania, SUA, Marea Britanie, Spania, Italia, Austria, Finlanda, Islanda, Estonia, Slovenia, Australia, China, Coreea de Sud, India, Iordania sunt doar o parte din statele care au realizat sau sunt în curs de realizare a unor sondaje cu teste de anticorpi, pentru a putea lua decizii în cunoștință de cauză. Iar lista crește de la o zi la alta!