Ministerul Familiei și Egalității de Șanse a pregătit un set de 10 propuneri legislative pentru susținerea familiilor și pentru creșterea natalității.
Din păcate, în ultimii ani, în țara noastră s-au născut mai puțin de 180.000 de copii anual, în condițiile în care, acum 20-25 de ani, se nășteau între 500.000 și 600.000 de copii anual.
Măsurile guvernamentale pregătite de Ministerul Familiei și Egalității de Șanse vin în sprijinul familiilor care își doresc să aibă copii, dar care amână acest moment, de cele mai multe ori din motive financiare. În plus, programul adresat cuplurilor infertile, prin care Ministerul Familiei și Egalității de Șanse decontează câte 3.000 de euro pentru tratamentele și procedurile de fertilizare in-vitro , a fost lansat la finalul anului trecut, iar de atunci au fost depuse peste 12.000 de solicitări care sunt deja în curs de procesare.
10 măsuri pentru sprijinirea familiilor cu mulți copii și pentru creșterea natalității:
1. TVA redus la 5% pentru produsele destinate copiilor
Propunere pentru reducerea TVA până la 5% la produsele esențiale pentru creșterea copiilor (lapte praf, mâncare pentru bebeluși, scutece, produse de igienă).
2. Voucher de 1.500 de lei pentru plata after-school, creșă și grădiniță
Pentru familiile cu venituri de maximum 2 salarii medii nete pe economie, aproximativ 8.000 de lei, propunem acordarea unor tichete valorice/vouchere, în valoare de 1.500 de lei/lunar, pentru achitarea serviciilor oferite de after-school, creșe sau grădinițe particulare.
3. Cardul familiilor numeroase + cardul pentru tineri
Pe modelul din alte state europene, lucrăm la introducerea unui card de reduceri pentru aceste familii numeroase.
Va putea fi folosit pentru a obține reduceri la cumpărături în marile magazine, locuri pentru distracție, restaurante sau librării.
Acest card este similar cardului European pentru tineret, pe care-l implementăm în România, din această primăvară. Oferim gratuit tinerilor din România acest card dedicat mobilității tinerilor, așa cum beneficiază de el peste 6 milioane de tineri din Europa. Cardul oferă reduceri substanțiale la transport, cumpărături, evenimente culturale etc.
4. Voucher Materna pentru consultații și analize gratuite pentru viitoarele mame
Propunere pentru acordarea unui sprijin financiar pentru viitoarele mame prin care să se acorde un ajutor financiar în valoare de 2.500 de lei pentru achitarea consultațiilor și analizelor din timpul sarcinii, care nu sunt decontate prin sistemul public de asigurări de sănătate.
5. Reducerea dobânzilor pentru creditele imobiliare acordate familiilor numeroase
Pentru susținerea familiilor tinere, cu mai mult de doi copii, propunem implementarea unui proiect prin care să poată fi reduce dobânzile la creditele imobiliare, cu procente cuprinse între 0.3% și 1.3%. Proiecte similare se aplică în state precum Marea Britanie, Polonia, Italia, Irlanda, Slovenia, Olanda, Canada, Norvegia, Suedia, Belgia, Luxemburg, Finlanda, Chile, Mexic, Cehia.
6. Protecția mamelor care se întorc în câmpul muncii
Propunere legislativă pentru asigurarea stabilității locului de muncă pentru o perioadă de maximum 1 an în cazul mamelor care se întorc în câmpul muncii din concediul de creștere a copilului.
7. Program flexibil de muncă pentru părinți
Propunem posibilitatea sprijinirii părinților cu copii până la vârsta de 3 ani printr-un program de muncă flexibil și posibilitatea de a lucra de la distanță (de acasă), 1-2 zile pe săptămână.
8. Voucher pentru tratamente stomatologice la copii
Propunem un sprijin financiar în valoare 1.500 de lei pentru achitarea consultațiilor, tratamentelor stomatologice, achitarea dispozitivelor medicale.
9. Sprijin financiar pentru copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate
Un sprijin financiar minim pentru copiii care au rămas în grija rudelor în timp ce ambii părinți sunt la muncă în străinătate. În funcție de anumite criterii, ajutorul va fi oferit persoanelor care-și asumă creșterea acestor copii și poate fi acordat strict pentru rechizite, haine, analize medicale etc. pentru acești copii.
10. Concurs Național de Proiecte Pentru Familie
Similar Concursului de proiecte studențești sau de tineret, poate fi organizat un call de proiecte dedicate familiilor, pe care să le deruleze organizațiile și fundațiile. Proiectele câștigătoare vor fi stabilite în baza unei metodologii, iar granturile stabilite în funcție de bugetul dedicat programului. Anul trecut, MFTES a derulat concursuri de proiecte studențești și de tineret pentru care a acordat granturi de 50.000 de lei/proiect.