Creștem pensiile cu 10%

PSD a propus în Coaliția de guvernare majorarea pensiilor cu cel puțin 10% începând cu 1 ianuarie 2023. Această majorare este mai mare decât obligația legală de indexare a punctului de pensie cu 5,1% (respectiv raportare la rata inflației din 2021).

Astfel, punctul de pensie urmează să crească de la 1.586 lei în prezent, la 1.745 lei de la 1 ianuarie 2023. Numărul de beneficiari: 4,8 milioane pensionari.

De asemenea, pensia minimă (indemnizația socială) crește de la 1.000 de lei în prezent, la 1.100 de lei de la 1 ianuarie 2023.  Număr de beneficiari: 1,3 milioane pensionari. De precizat că această pensie minimă nu se acordă celor care nu au muncit de-a lungul perioadei active, cum greșit se afirmă uneori. Beneficiarii unei astfel de pensii minime trebuie să aibă o vechime în muncă de cel puțin 15 ani și, de regulă, sunt persoane care au fost defavorizate de anumite reglementări pe care statul le-a impus de-a lungul activității lor.

Propunerea PSD este fundamentată de o analiză economică serioasă care cuprinde impactul bugetar și sursele de finanțare pentru susținerea unei astfel de măsuri.

Impact bugetar: +11 miliarde lei în anul 2023

Surse de finanțare:

  1. Creșterea gradului de colectare a contribuțiilor sociale în urma incriminării penale a angajatorilor evazioniști care rețineau aceste obligații din salariile angajaților, dar nu le mai virau la bugetul de stat.
  2. Creșterea veniturilor din contribuții la bugetul de pensii în urma măsurilor fiscale realizate de Guvern la 1 iulie.
  3. Creșterea veniturilor din contribuții în urma măsurii de creștere a salariului minim și a celorlalte salarii care vor fi majorate ca efect al acestei măsuri.
  4. Creșterea veniturilor din contribuții sociale ca urmare a creșterii numărului de locuri de muncă în urma măsurii ca IMM-urile să aibă cel puțin 1 angajat cu normă întreagă.

Creșterea veniturilor din contribuții ca urmare a înființării de noi locuri prin schemele de ajutor de stat pentru companii și prin investițiile publice.