PSD a depus moțiunea simplă ”Cristian Ghinea – de la ZERO la abis!”, prin care cere guvernului Cîțu și coaliției de guvernare PNL-USRPLUS-UDRM să-l demită de urgență pe ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Cristian Ghinea. Sunt prea multe și prea grave greșelile acestuia, prea acută incompetența sa, prea mari pagubele produse României, pentru a mai putea rămâne în funcție.

Ministrul ZERO, Cristian Ghinea, a atins nivelul maxim al incompetenței sale prin PNRR! Spre deosebire de țările europene, unde PNRR-urile înseamnă redresare și dezvoltare, în România, sub ”autoritatea” lui Ghinea, PNRR-ul – ținut la secret și despre care nici măcar ministrul nu știe ce conține – aduce sărăcie și austeritate, respectiv taxe mai mari, înghețări și tăieri de venituri, deghizate propagandistic în reforme.

Ministrul ZERO este responsabil pentru absorbția nesemnificativă din fondurile exercițiului financiar 2014-2020 – doar 0,2 miliarde de euro! – de 16 ori mai puțin decât cele 15 miliarde de euro care ar trebui să ajungă în conturile României până la finalul acestui exercițiu financiar. O probă a indolenței ministeriale cu atât mai revoltătoare cu cât autorităților locale le este imposibil să deconteze proiectele pentru care s-au îndatorat, inclusiv cele destinare gestionării crizei COVID-19, în valoare totală de 910 milioane de euro, pentru că nici acum nu s-a finalizat evaluarea lor, deși termenul era decembrie 2020-ianuarie 2021!

Este inacceptabil ca România să se împrumute încă 15 miliarde de euro prin PNRR – ceea ce înseamnă încă 2500 de euro datorie în plus pentru fiecare român – pentru că ministrul Ghinea nu știe, nu poate ori nu vrea să se ocupe de proiecte prin care să atragă cele 15 miliarde gratis, fără dobândă, rămase nefolosite din exercițiul financiar european 2014-2020.

Ministrul ZERO trebuie să vină în Parlament și să explice pe larg românilor de ce avem un program făcut de firmele de consultanță, aceleași la care vor ajunge mare parte din banii din PNRR. De ce există proiecte de sute de milioane de euro alocate cu dedicație, direct prin PNRR, în vreme ce firmele românești, afectate de pandemie, nu primesc niciun sprijin prin PNRR. De ce Polonia, Ungaria, Bulgaria, Portugalia sau Franța au reușit să ia bani pentru irigații prin PNRR, iar România nu!

Ministrul Cristian Ghinea trebuie să plece! Orice zi în funcția de ministru al Fondurilor Europene pierderi și consecințe grave pentru toți românii, indiferent de opțiunea politică.

România are nevoie de un om competent, capabil să atragă și utilizeze inteligent fondurile europene, pentru dezvoltare și mai multă bunăstare generală, nu pentru sinecuri și comisioane care umflă buzunarele prietenilor și sponsorilor politici ai puterii, dar provoacă austeritate și aduc mai multă sărăcie restului populației.

Biroul de presă al PSD

Textul moțiunii simple „Cristian Ghinea – de la ZERO la abis!” poate fi consultat AICI.