Preşedintele interimar al PSD Marcel Ciolacu consideră că după întâlnirea cu secretarul de stat în MAI Raed Arafat Parlamentul va vota o lege a carantinării „coerentă” şi „eficientă”, care să-i protejeze pe români.

„Cu ajutorul specialiştilor şi al societăţii civile, am construit o lege a carantinei care chiar să-i protejeze pe români în faţa pandemiei, nu să acopere abuzurile! Dimineaţă, am avut o întâlnire la Parlament cu domnul Raed Arafat şi mai mulţi colegi jurişti pentru a găsi cele mai bune formulări la noua lege privind carantina şi izolarea. Ieri, i-am chemat la dezbatere pe experţii societăţii civile, care ne-au ajutat să eliminăm aberaţiile liberale ce atentau la drepturile şi libertăţile românilor. Azi, după discuţia foarte aplicată cu domnul Arafat, avem garanţia că putem da votul final pe o lege coerentă şi eficientă!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.