Președintele PSD, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților și Paul Stănescu, secretarul general al PSD, au efectuat sâmbătă, 01 octombrie o vizită în județul Bistrița-Năsăud, unde au participat la conferința de alegeri a organizației județene Bistrița-Năsăud, iar Radu Moldovan a fost reales președinte. La conferința de alegeri au mai participat deputatul PSD, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, deputatul PSD, Daniel Suciu, și deputatul PSD, Bogdan Gruia. În discursul său, Marcel Ciolacu a declarat că susţine majorarea salariului minim pe economie la 3000 de lei.

„Tot Partidul Social Democrat, în schimb, a venit cu cele mai bune programe pentru IMM-uri și pentru capitalul românesc, cu cele mai bune soluții și scheme de ajutor, pe urmă aprobate și de Comisia Europeană. În continuare, încercăm, am ajuns la aproape 6% din PIB, să alocăm atât domeniului social, cât și domeniului economic. Este pentru prima oară când pachetul economic a însemnat mai mult decât pachetul social. Tot noi am venit acum cu propunerea în coaliție să mărim salariul minim pe economie la 3000 de lei. Este un lucru normal să mărim pensiile. Anormal a fost să ne batem joc de munca părinților noștri, să fim mândri de ce avem în energie și ce au construit părinții noștri în energie, dar să venim cu o liberalizare haotică și imbecilă, într-un moment în care toată Europa se pregătea de altceva”, a spus președintele PSD.

Paul Stănescu a anunțat că este convins că PSD „poate să câştige alegerile aproape în toate judeţele ţării”, el fiind de părere că şi transilvănenii „iubesc” PSD. „Chiar vrem să guvernăm România şi să facem multe lucruri pentru români”.

„Eu cred că avem toate şansele ca la nivel naţional – şi nu am venit aici să vă vorbesc nici de situaţia geo-politică, nici de criza energetică, asta vorbim în altă parte, suntem la o conferinţă judeţeană – sunt convins că putem să câştigăm alegerile aproape în toate judeţele ţării. (…) Eu nu cred că transilvănenii ai ceva împotriva Partidului Social Democrat, ba, din contră, eu cred că iubesc Partidul Social Democrat”, a afirmat secretarul general al PSD.