Dan Nica, liderul Delegației PSD din Parlamentul European, a anunțat că, la cererea europarlamentarilor social-democrați români, Grupul S&D din Parlamentul European a interpelat în regim de urgență conducerea Comisiei Europene cu privire la tratamentul aplicat de Marea Britanie unor cetățeni din statele UE.

„În pofida eforturilor depuse până în prezent, cetățenii români continuă să fie discriminați de autoritățile britanice. Au fost cazuri revoltătoare de reținere abuzivă a unor români în centre de detenție pe teritoriul Marii Britanii și de taxare suplimentară a permiselor de muncă. La cererea delegației noastre, Grupul S&D și-a exprimat profundul dezacord față de aceste abuzuri, cerând președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi vicepreședintelui Maros Šefčovič să monitorizeze îndeaproape situația și să identifice soluții rapide pentru corectarea discriminărilor actuale”, a subliniat eurodeputatul Dan Nica.

În interpelarea adresată Comisiei de al doilea mare grup politic din Parlamentul European, se atrage atenția asupra acțiunilor disproporționate ale guvernului britanic, care „creează impresia că Regatul Unit folosește aceste probleme pentru a obține rezultate politice oportuniste și pe termen scurt”. 

Textul interpelării poate fi consultat AICI.