Europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegației PSD din Parlamentul European, a declarat că cele trei modificări de regulamente europene, care vor fi votate mâine de forul europarlamentar, reprezintă un răspuns puternic și coordonat al UE la provocarea de o gravitate excepțională reprezentată de pandemia de coronavirus.

”Se modifică substanțial cadrul legislativ, pentru a permite o acțiune în regim de urgență și cât mai eficientă din partea instituţiilor europene, a statelor membre și a companiilor, ca răspuns la impactul COVID-19 asupra societății și economiei statelor UE. Sprijinim, astfel, cu prioritate, consolidarea capacității de răspuns la situația de criză în serviciile publice de sănătate și finanțarea capitalului circulant al IMM-urilor. Drept urmare, România va beneficia de fonduri substanțiale pentru a face față crizei sanitare și dificultăților economice”, a subliniat europarlamentarul social-democrat.

”Delegația europarlamentară a PSD va vota electronic, la distanță, pentru aprobarea propunerilor Comisiei Europene de regulamente ale Parlamentului European și Consiliului vizând Inițiativa pentru investiții în răspunsul la coronavirus – menită să mobilizeze 37 de miliarde de euro către sistemele de sănătate și economiile statelor membre, extinderea domeniului de aplicare a Fondului de Solidaritate al UE – pentru asistență financiară statelor membre afectate de situația de urgență majoră de sănătate publică, precum și permisiunea acordată companiilor aeriene, inclusiv celor românești, de a-și suspenda zboruri – până în luna septembrie, fără a le fi afectate orarele de zbor pre-alocate”, a precizat Dan Nica.

Europarlamentarul român a declarat că, prin aceste decizii, se mobilizează rezervele de lichidități disponibile în cadrul fondurilor structurale și de investiții europene și se creează cadrul necesar unui răspuns imediat la impactul crizei.

”Vom aproba propunerea Comisiei de direcționare a 37 de miliarde de euro, prin eliberarea a 8 miliarde de euro sub formă de lichidități pentru investiții din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, la care statele membre vor adăuga 29 de miliarde ce le revin din fonduri structurale”, a menţionat Dan Nica referitor la Inițiativa pentru investiții în răspunsul la coronavirus, una din principalele acțiuni europene anti-COVID-19.