Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat s-a reunit miercuri, 21 octombrie 2020, la sediul PSD. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că PSD a finalizat toate listele pentru Parlament, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat.

„Am finalizat toate listele pentru Parlamentul României, atât la Cameră, cât şi la Senat, în această seară. A durat mai mult deoarece au fost anumite modificări în urma deciziei luate de către mine şi colegii mei la prânz ca niciun candidat al PSD să nu fie trimis în judecată pentru o speţă penală. Toţi colegii au înţeles această necesitate şi au fost patru sau cinci modificări din ţară. În acest moment PSD este pregătit pentru lupta hotărâtă de către Guvern pentru 6 decembrie”, a afirmat Marcel Ciolacu într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD.