Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat s-a reunit luni, 10 iunie 2019, la sediul PSD. Premierul Viorica Dăncilă, președintele interimar al PSD, a declarat după reuniune că speră să fie mai mulţi candidaţi la şefia partidului, iar conducerea să fie una colectivă, pentru că decizia nu trebuie luată de un singur om.

„Am discutat astăzi despre moţiunea de cenzură, am discutat despre organizarea congresului din data de 29, luna aceasta. Am vorbit despre modificarea statutului şi am făcut un grup de lucru care să lucreze la programul politic al partidului şi bineînţeles un grup de lucru care presupune o cooperare foarte strânsă între Guvern şi Consiliul Naţional referitor la programul de guvernare, la priorităţile noastre, precum şi stabilirea unui calendar de implementare a acestora. Toate acestea vor fi validate în cadrul Comitetului Executiv Naţional, care va avea loc joi, la ora 11,00. Nu am vorbit despre candidaturi la şefia PSD, dar eu sper să avem mai mulţi candidaţi, pentru că eu cred că nu e bine să avem un candidat unic. Şi toţi cei care vor să candideze să poată să facă acest lucru, cu susţinerea organizaţiei din care fac parte”, a adăugat Viorica Dăncilă.