Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, candidatul PSD la alegerile parțiale din 7 decembrie pentru Primăria Capitalei, și-a depus sâmbătă, 15 noiembrie, dosarul de candidatură la Biroul Electoral Municipal. Alături de Daniel Băluță la sediul BEM s-au aflat secretarul general al PSD, Claudiu Manda, și mai mulți lideri social-democrați.
„Aș vrea să le mulțumesc tuturor bucureștenilor care mi-au dat încrederea lor, care au semnat pentru candidatura mea, dar, în același timp, vreau să le mulțumesc și celor care nu au semnat pentru candidatura mea. Lucrurile pe care le-am ascultat, lucrurile pe care le-am văzut în dialogul cu ei sunt convins că mă vor ajuta foarte mult în continuare. Sunt încrezător datorită acestei energii deosebite pe care o simt, sunt încrezător că la aceste alegeri oamenii vor vota rezultate, oamenii vor aprecia care a fost impactul politicului în ultimii 35 de ani în acest oraș și ceea ce înseamnă rezultatele. Pentru că suma comunităților de care ne-am ocupat pentru a avea o viață mai bună, investițiile pe care le-am făcut în infrastructură, investițiile pe care le-am făcut în spitale, școlile, liceele, grădinițele, stația de pompieri, unitățile de primiri-urgențe, toate acestea sunt realități, nu sunt doar cuvinte”, a spus Daniel Băluță.