Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, a participat joi, 30 octombrie 2025, la Conferința Extraordinară Județeană a PSD Gorj. Sorin Grindeanu a declarat în conferința de presă legat de retragerea trupelor americane din România că îl așteaptă pe prim-ministrul Ilie Bolojan să vină în Parlament „să explice românilor de ce am ajuns în această situație”.
„Prim-ministrul nu spune nimic și de aceea am considerat necesar ca principalul for democratic al României, acolo, să vină să explice prim-ministrul, ministrul de Externe și ministrul Apărării, în ce situație suntem la zi și care e strategia pentru a întări securitatea României. Acum aștept să vină în Parlament să explice românilor de ce am ajuns în această situație, să vină să spună domnilor, uitați, spre deosebire de Polonia, de exemplu, noi avem lucrurile așa, așa și așa”, a transmis Sorin Grindeanu.