Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a prezentat marți, 16 septembrie 2025, măsurile pe agricultură propuse de Partidul Social Democrat din programul Programul pentru Investiții, Locuri de muncă și Dezvoltare economică, printre acestea numărându-se deblocarea programului Rabla pentru tractoare și unele facilități fiscale pentru fermieri.

„Prima măsură pentru fermierii români ar fi deblocarea programului Rabla pentru tractoare. Vorbim aici de o finanțare din funduri europene, dar și o finanțare din fonduri pentru mediu. Toate aceste proiecte sunt benefice pentru fermierii români și în al doilea rând putem ajuta și industria de tractoare din România și știm că avem o industrie destul de bună la Irum, unde producem tractoare românești și aceste tractoare pot ajunge la fermierii noștri români. Pe parte fiscală sunt trei măsuri foarte importante pentru fermierii români. Prima măsură, pe partea de investiții, tot ceea ce se va face în perioada următoare. Prin investiții în fermele din România, în procesarea din România, fermierii pot recupera 50% din aceste investiții pe o perioadă de 10 ani, nemai plătind la bugetul de stat impozite, taxe locale și contribuții. O a doua măsură foarte importantă, și am spus-o și o repet, presiunea care se pune pe fermierii români privind creditarea din România, prin această măsură fermierii își pot recupera 2%, până la 2%, marja fixă din contractele de credit din impozitul pe profit. A treia măsură importantă, tot fiscală pentru fermierii români, așa cum se întâmplă în momentul de față, ca 2% din impozitul pe profit, vorbim de repartizare la ONG-uri și fundații și asociațiile de udători, dar și cooperativele din România, să poată repartiza 2% din impozitul pe profit pentru desfășurarea activității, pentru a angaja forță de muncă în infrastructura secundară de irigații, pentru că toate aceste investiții pe care noi le facem în sistemul de irigații din România ne-a dus ca în ultimii trei ani România să se claseze în primele locuri la producția de cereale”, a anunțat Florin Barbu.