15.04.2019

Eurodeputatul PSD Răzvan Popa: Dezbaterea din Parlamentul European – o acțiune de campanie a unor partide și politicieni europeni

PSD

Eurodeputatul PSD Răzvan Popa consideră că dezbaterea din Parlamentul European cu privire la situația din România este doar o altă acțiune, din seria de acțiuni incorecte care au vizat țara noastră. Parlamentarul European susține că această dezbatere este în fapt, o dovadă a dublei măsuri cu care operează unii oficiali europeni, dar și un eveniment de campanie electorală a unor politicieni și partide europene.

”Dezbaterea de astăzi din Parlamentul European este un eveniment de campanie al unor politicieni europeni și al unor partide europene, în cursa pentru șefia viitoarei Comisii Europene. Iar pentru acest eveniment de campanie, România a fost aleasă ca țintă. Această dezbatere intră în seria acțiunilor și mesajelor incorecte îndreptate către România în ultima perioadă. O dovadă a dublei măsuri care se aplică, dar și ipocrizia de care dau dovadă unii politicieni europeni în prag de campanie electorală.

M-aș fi dorit ca la Parlamentul European, în aceste ultime săptămâni ale actualei legislaturi, să ne fi concentrat pe dosarele importante de la nivel european, nu să ne angrenăm deja în dispute electorale.

Campania electorală nu trebuie să ajungă să afecteze imaginea și construcția proiectului european, un proiect pozitiv și necesar, în care cetățenii europeni cred și de la care ei așteaptă soluții.

Transformarea României în țintă de campanie în aceste alegeri europene este un lucru greșit și care va fi sancționat de români la vot. PNL, spre exemplu, va fi un partid care va plăti asocierea cu acțiuni îndreptate împotriva României”, susține Răzvan Popa.

Urmărește-ne pe Facebook YouTube Twitter

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Partidul Social Democrat respectă și aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Înainte de a continua navigarea te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de confidențialitate, prelucrare și protecția datelor cu caracter personal. ÎNCHIDE