07.02.2019

Doina Federovici (PSD): Președintele Iohannis blochează investițiile pentru comunitățile locale

PSD

Vicepreședintele PSD Doina Federovici a anunțat astăzi că, prin respingerea numirii Olguței Vasilescu în funcția de ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice președintele Iohannis încalcă grav Constituția României și blochează investițiile așteptate de cetățeni.

Este inacceptabil ce se întâmplă. Cu tot respectul, domnul președinte Iohannis se poartă ca și cum România este într-un câmp de război politic, fără să-i pese nicio clipă de cetățeni. Pe bună dreptate i s-a spus „Președintele Bețe în Roate" pentru că numai asta face din momentul în care a venit PSD la Guvernare", a declarat Doina Federovici.

Președintele PSD Botoșani a subliniat că prin refuzul său președintele României ține blocate obiectivele de investiții de la nivel local și regional.

La nivel național efectele acestei decizii iresponsabile a domnului Iohannis sunt ample, iar la Botoșani sunt primari de la toate partidele care așteaptă să aibă un partener de dialog la Ministerul Dezvoltării pentru proiectele din PNDL II. Sunt zeci sau chiar sute de investiții la nivelul județului care așteaptă semnătura noului ministru, pe care domnul Iohannis nu-l numește doar pentru că nu vrea dânsul”, a subliniat parlamentarul social-democrat.

Vicepreședintele PSD consideră că motivele invocate în cazul doamnei Olguța Vasilescu sunt absolut absurde și l-ar descalifica inclusiv pe Iohannis din funcția pe care o ocupă în prezent. „Amintiți-vă când domnul Iohannis dorea să fie ministru de Interne și vicepremier, venind din postura de primar al Sibiului. Așa a venit Olguța Vasilescu, din postura de primar al Craiovei, dar între timp a fost unul dintre cei mai buni miniștri ai Muncii pe care i-a avut România. Deci după propriile sale criterii, domnul Iohannis nu ar merita să fie președintele României”, a subliniat senatorul PSD.

Ce vor spune botoșănenii când vor veni primarii la ei să le spună că mai întârziem puțin cu asfaltarea, cu renovarea școlilor sau grădinițelor, pentru că nu avem ministru la Dezvoltare din cauza domnului Iohannis? Chiar nu se gândește la acești oameni? Nu au așteptat destul acești oameni să aibă și ei un trai mai bun? De ce nu lasă PSD să guverneze?”, a încheiat Doina Federovici.

 

Urmărește-ne pe Facebook YouTube Twitter

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Partidul Social Democrat respectă și aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Înainte de a continua navigarea te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de confidențialitate, prelucrare și protecția datelor cu caracter personal. ÎNCHIDE