6 luni cu Clotilde Armand = 0 finanțare pentru spitale. Spitalele din Sectorul 1 rămân în continuare fără finanțare din partea Primăriei și în stare de provizorat, după ce primarul Armand a blocat votarea proiectului Partidului Social Democrat prin care spitalele să revină în administrarea Primăriei.

Folosindu-se de pretexte procedurale false, cu încălcarea art. 136 Cod Administrativ, Clotilde Armand a împiedicat soluționarea situației actuale în care cele 4 spitale nu au primit absolut niciun sprijin financiar. Se perpetuează astfel problemele provocate de lipsa finanțării precum cea a pazei Spitalului pentru copii „Grigore Alexandrescu”. Deși situația este gravă și reclamă rezolvare imediată, Armand preferă în continuare „să facă economii” pe seama sănătății publice. Este extrem de grav faptul că în primele 6 luni ale anului spitalele au primit 0 lei deși există milioane prevăzute în bugetul local.

Consilierii Partidului Social Democrat au solicitat și vor insista pentru repunerea acestei soluții pe ordinea de zi a Consiliului Local și adoptarea ei.

Petre Florin Manole,

Președinte interimar PSD Sector 1