15.05.2017

Interviu susţinut de Liviu Dragnea, preşedintele PSD, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, la postul de televiziune Antena 3

PSD

Reporter: Serviciul secret al Ministerului de Justitie este unul dintre subiectele cele mai greu de discutat. Ce s-a intamplat cu aceste secrete? Cat de important este să ne protejăm magistratii?

Liviu Dragnea: Am inteles cat de cat astazi, cred ca in 2007 a fost un raport facut la Ministerul Justitiei care se referea la acea spargere. Ministrul actual poate sa desecretizeze acel raport, dar am mai spus ca arhiva asta ar trebui identificata si desecretizata. Daca ceea ce se spune e adevarat, s-a petrecut un lucru ingrozitor. Da, nu exista sfinti pe pamant, dar faptul ca cineva ar fi putut sa foloseasca acele informatii pentru a santaja un judecator mi se pare unul dintre cele mai urate lucruri care s-au intamplat in această țară. Acesta poate sa fie unul dintre instrumentele folosite de sistem, binom, trinom si nu numai.


 

Reporter: Aveti o putere foarte mare. Discutiile oamenilor de stat trebuie sa se concretizeze in fapte. Ar trebui sa se raspunda direct daca s-a facut politie politica in Romania.

Liviu Dragnea: Despre arhiva respectiva, se gaseste, se topeste, nu mai e nicio garantie ca nu exista o dublura sau o copie. Mi se pare mult prea importanta ca sa spun in seara asta ce trebuie facut, dar am vorbit deja cu colegii mei si maine vom vedea care sunt caile care o sa ne duca la o finalitate in ceea ce priveste acest subiect. Trebuie niste actiuni pentru ca aceasta problema sa nu mai existe in Romania, pentru ca daca acum se mai folosesc acele informatii, nu o sa se mai vindecam niciodata. E o provocare din fata careia nu trebuie sa plecam. Eu nu actionez pe genunchi, instinctiv, sa anuntam ca vom face si vom drege. Daca incepem o asemenea actiune, cei care au folosit acest sistem nu sunt niste copii. Trebuie cumpanit foarte bine daca se merge pe desecretizare. E important ca judecatorii sa nu mai poata fi presati, santajati inainte de a lua o decizie. Daca noi reusim sa ne capatam increderea ca un judecator judeca cum ii dicteaza constiinta, fara sa fie influentat, e un mare castig pentru societate in ansamblu.


 

Reporter: Ti se face parul maciuca, cum de Danilet a avut acces la aceste dosare? Sa te duci sa povestesti la ambasadele straine? Care este logica?

Liviu Dragnea: Nu se face asa ceva. La Maior vin oficiali americani sa ii povesteasca astfel de lucruri? Nu se face asa ceva! Problema e la cei care s-au tot dus sa spuna lucruri sau sa vanda informatii, dar, dincolo de caracterul fiecaruia, poate vreo institutie se autosesizeaza.


 

Reporter: Contextul e mai mare. Credeti ca sistemul corupt o sa va manance?

Liviu Dragnea: Fac tot ce pot ca sistemul sa se insanatoseasca, sa functioneze pentru binele acestei natiuni, dar trebuie sa o spunem foarte clar: sistemul la ora asta nu este curat, are multe parti care sunt stricate, sa nu zic ticalosite, ca nu vreau sa il citez pe Traian Basescu. Culmea e ca o majoritate dintre procurori si judecatori, sa zicem 90%, sunt oameni cinstiti care si-au luat in serios meseria, dar exista si oameni indreptati catre abuzuri, avand in functiune acest sistem. Aceste abuzuri au fost duse la extrem, sunt fapte si ziceri care nu se mai intampla de multa vreme in vreo tara civilizata. Lupta nu e usoara. Din acest motiv, am cerut colegilor mei sa aiba o abordare profunda. Au fost discutile despre gratiere, cu initiativa lui Serban Nicolae, dar lucrurile nu se pot face haiduceste. O lege a gratierii poate avea niste efecte, dar sub nici o forma nu rezolva cauze. Trebuie sa ne asiguram ca judecatorii sunt protejati in fata unor presiuni, sa ai siguranta ca te judeca dupa faptele tale, asta este cel mai important lucru, sa ai siguranta ca nu esti supus unor abuzuri, ca nu sunt martori presati sa spuna lucruri cu speranta ca vor primi o pedeapsa mai usoara. Despre asta trebuie sa se inceapa o dezbatere serioasa in niste grupuri pe domeniile din justitie, o dezbatere care sa aiba o finalitate intr-un termen stabilit. Da, poate nu puteam sa facem in cateva luni reparatiile pentru tot ce au stricat in anii astia, cu multa migala si pricepere, oameni profesionisti, chiar daca nu mai sunt cei care erau in fosta Securitate. Daca nu rezolvam aceasta problema, sincer, vom avea soarta USL. Exista acest risc, sa sfarsim ca USL, am spus-o tuturor. Nu e vorba de atitudini impotriva justitiei, ci sunt generate de asteptarile unei parti mari din societate, de oameni care n-au curaj sa vorbeasca.


 

Reporter: Aveti toata puterea?

Liviu Dragnea: Inca o data, suntem o putere legitimitata prin vot, e de discutat ce inseamna puterea, pentru ca avem putere legislativa, aproape 100%, si putere guvernamentala, intr-un procent mai mic, e greu sa evaluez.


 

Reporter: Sunt zone inca controlate?

Liviu Dragnea: Perfect controlate nu, dar sunt zone care pastreaza influenta din alte parti si blocheaza decizii sau intarzie decizii. Vorbesc de structurile guvernamentale. Unii ministri poate inca n-au inteles lucrul ăsta. Despre putere, notiunea nu se asociaza cu noi, cei care am castigat alegerile, intr-o alta tara poate da. Puterea e la presedinte foarte mult, la o parte a procurorilor si la servicii. Depinde ce intelegem prin putere. Asta nu inseamna sa intri cu buldozerul peste alte institutii, dar te mai trezesti ca apar tot felul de bombite pe ici, pe colo.


 

Reporter: Sunt oameni care au pus mana pe tot dupa Revolutie. Impresia a fost ca daca Basescu va pleca, lucrurile se vor rezolva. Dar toti oameni din aparatul de represiune au ramas. Avem o soarta mioritica, veti fi infrant de sistem sau nu?

Liviu Dragnea: Raspunsul e „sau”! Sper sa avem puterea sa rupem legenda. Eu nu am de gand sa cedez, cu orice riscuri. Sper ca multi colegi sa inteleaga si sa actionam in consecinta. Sunt destui care nu inteleg. Nu imi barfesc colegii la televizor, dar sunt unii care din superficialitate sau din dorinta de a fi haiduci la TV se avanta foarte mult fara sa se gandeasca care e pasul doi si care e obiectivul final. Sunt colegi care au uitat ca in 2016 am castigat doua campanii electorale pentru ca am avut coerenta in actiune si in comunicare, inclusiv disciplina in comunicare. Din partea PSD toata populatia intelegea ceva, stabiliseram care e calea corecta de urmat cu totii, de exemplu programul de guvernare, care acum incepe sa produca efecte pozitive serioase. Sunt colegi care cred ca daca partidul e supus unui atac poate e bine sa se tulbure apele, pentru ca mai fac un păsuț mic in ierarhie si zic sa se bage putin in seama. Dar marea masa a partidului e foarte determinata si nu numai membrii de partid, va spun ce am simtit dupa deplasarile din aceste zile in judete. Am vorbit cu primarii din judete si cu mii de oameni, increderea in noi a ramas in continuare. Oamenii cer sa se revina la disciplina comunicarii din timpul campaniei. In ceea ce priveste acest domeniu sensibil, asteptarile sunt mari. Ieri am vorbit cu o mie de oameni toata ziua si, indiferent de ce pozitie are omul, ceea ce ati facut dumneavoastra si alte trusturi de presa a ajuns la oameni. Au inteles un lucru, mi-au spus ieri 200 de oameni, cred, sa nu cedam, pentru ca e o lupta corecta. Oamenii simt ca trebuie sa se insanatoseasca si partea asta. Oamenii vor ca partea necuratata din sistemul mostenit de dinainte de 1989 sa se insanatoseasca. Eu nu am de gand sa cedez si sper ca legenda sa see rupa, pentru ca daca noi nu reusim, nu o sa mai reuseasca nimeni niciodata, nici dupa alte alegeri, nici alta majoritate parlamentara.


 

Reporter: Cum vedeti activitatea ministrului Tudorel Toader?

Liviu Dragnea: O sa fiu scurt si o spun cu respectul cuvenit pentru dumnealui: daca si in acest subiect legat de noul scandal nu face gestul de a desecretiza raportul din 2007, increderea mea in el va fi aproape de zero. Daca va face acest lucru, inseamna ca e un om corect si vrea sa participe la proiectul nostru.


 

Reporter: Se va face comisia de ancheta pentru alegerile din 2009?

Liviu Dragnea: Am inteles de la Mihai Fifor ca miercuri va fi prima intrunire si cred ca vor incepe audierile. Lumina mai multa se va face, nu stiu daca totala, trebuie sa fim realisti. Va conta cat de mult vor dori oamenii sa vorbeasca. Unii vor incerca sa influenteze sa nu se spuna lucruri, dar eu sper ca vor aparea informatii.


 

Reporter: Cati miniștri vor fi remaniați?

Liviu Dragnea: Sa vedem daca se pune problema. Remanierea nu e o operatiune simpla sau in joaca. O sa avem o analiza saptamana viitoare si o sa ajungem la concluzia daca in formula actuala programul de guvernare poate fi pus in practica punct cu punct. Daca vom ajunge la concluzia ca din cauza unor membri ai Guvernului programul e in pericol, se poate discuta despre remaniere. Discutia va fi serioasa si aplicata.


 

Reporter: Sunt zone in care puteti sa faceti anchete. Cum facem dreptate pentru ca lucrurile sa fie clarificate?

Liviu Dragnea: O comisie de ancheta ar trebui sa fie o ultima solutie, daca celelalte institutii guvernamentale si nu numai nu vor sa faca nimic sau nu pot sa faca nimic. Astept sa vad care e poziția Guvernului cu mare curiozitate. Vom vedea care sunt atributiile si competentele noastre, pentru că subiectul arhivei SIPA nu poate fi doar facut un pachet de „breaking news”, dupa care trecem la altceva. Problema e mult prea serioasa. Un sistem de justitie in care unii pot fi presati nu e unul care sa ajute Romania sa se dezvolte, nu are cum.


Reporter: E vreo problema cu legea salarizarii?

Liviu Dragnea: Nu. Amendamentele sunt foarte putine si nu de mare impact, dar sunt foarte multe categorii multumite. E o masa de functionari de stat care nu au ajuns la informatii, desi legea e pusa pe site, dar nu e foarte simpla. Saptamana asta o sa realizam un mod de mediatizare mai usor accesibil. Salariile se maresc. In anvelopa prezentata e o marire cu 32 de miliarde pana in 2020 si pana la 43 de miliarde pana in 2022. Dincolo de ele nu se poate sari, pentru ca vrem sa facem o lege care sa fie aplicabila, nu ca vechea lege, care a iesit cu multe amendamente si nu a fost aplicata nici pana in ziua de azi. Nu a fost nici o coerenta. Au aparut azi niste functionari din ANAF, culmea, care n-ar avea motive sa faca aceasta greva, pentru ca le cresc salariile. Sunt sefi care in loc de 140 de milioane o sa aiba cam 135 de milioane, intr-adevar, o scadere brutala! Nu se puteau alinia toate functiile echivalente atat de sus in tot sistemul Vorbim de cateva zeci de oameni. In aceste zile, inclusiv azi, am vorbit cu multi oameni si am auzit unele lucruri care m-au nemultumit. Am vorbit despre preventie in campanie, pentru a elimina acele controale care trebuie sa se termine cu o amenda. Am contribuit la crearea Antifraudei in 2013, in mintea mea, frauda se referea la marea evaziune, se stiu marile lanturi de evaziune, dar cand am auzit ca o firma a primit amenda 30 de milioane pentru ca au descoeprit un bon uitat de un an sau doi… una e notiunea de preventie, alta e acelasi tip de comportament din partea institutiilor statului. De la 1 ianuarie au aparut in Romania 14 mii de noi angajatori, nu vorbesc numai de firme, 110 mii de noi locuri de munca. In continuare avem in piete rosii straine, legume de care nu suntem siguri ca circula cu acte, pentru ca astazi doamna la care am fost la solar spunea ca au o problema cand merg cu rosiile sa le vanda. Au productie mare, sunt rosii curate si le dau la angrosisti, dar acestia nu vor sa le dea facturi si, daca insista sa le dea, nu ii baga in seama pentru ca nu mai iau de la ei rosii si pun pe taraba rosiile din afara. Aici nu ne mai implicam sau e complicat? Sau starnim niste musuroaie, niste viespare? Astea sunt niste tinte importante.


 

Reporter: Ideea fundamentala a UE a fost ca in centrul sa fie omul. La noi omul e in centrul atentiei?

Liviu Dragnea: Principiile pe care le-am afirmat in campanie au ramas aceleasi. Nu institutiile in sine trebuie sa fie obiectivul unei majoritati, ci omul. O parte din institutii n-au inteles, nu sunt de acord sa actioneze la fel. Astept de la presedintele ANAF sa fie mult mai ferm, sa ia in serios ceea ce noi ne-am asumat.


 

Reporter: Plafonati indemnizatiile pentru mame?

Liviu Dragnea: Am tot discutat zilele trecute si m-am vazut cu Olguta Vasilescu in această după-amiază. Vreau sa vedem ce a generat notiunea de plafonare. Suntem in situatia in care reglementarea actuala genereaza niste anomalii si nu e foarte simplu. Sunt indemnizatii care ajung la 160 de mii de lei pe luna. Cred ca e cam mult. De ce se ajunge aici? Pentru ca prevederile actuale pot genera astfel de anomalii si se exploateaza si se profita, pentru ca nu e definit bine din ce se calculeaza acel procent de 85%. Am vorbit cu doamna Olguta sa analizeze cu colegii si sa concepem un sistem care sa regandeasca modul de calcul al procentului de 85%, pentru ca nu e in regula sa avem situatii de genul asta. Am facut o paralela cu discutia despre justitie, e la fel de important si am spus ca am inteles ca a primit informatii, semnale de alarma, „vedeti ca se intampla aceste lucruri”, firme care gasesc mame in devenire pe care le angajazeaza si le dau salarii mari, dar nu asta e subiectul. Da-i drumul la o discutie serioasa despre un concept intreg despre cum sprijinim natalitatea si dupa aia vedem daca schimbam sistemul de calcul. Mamele trebuie ajutate mai mult, pentru ca natalitatea nu e cea pe care ne-o dorim.


 

Reporter: Ce ne puteti spune despre impozitul pe gospodarie?

Liviu Dragnea: Nu am de gand sa renuntam la acest sistem nou de impozitare, pentru ca e alta masura prin care cresc veniturile populatiei. In perioada urmatoare o sa analizam daca anul 2018 este un interval suficient pentru a putea gestiona infiintarea acelui corp de consultanti fiscali. Daca ajungem la concluzia ca actualul sistem nu ne da garantia ca pana la finalul 2018 putem gasi acesti consultanti, nu riscam si amanam cu un an. In schimb, obiectivul ca cei cu salariul sub 2000 de lei sa aiba impozit 0 pe venit trebuie atins. La asta lucram acum. I-am rugat pe colegii mei sa nu mai iasa cu proiecte nefinalizate, din cauza carora dupa aceea sa stam in defensiva.


 

Reporter: Decizia pilot CEDO a fost pronuntata cu termen de sase luni. Pachetul de legi in ce stadiu este?

Liviu Dragnea: Nu e. De aia am fost suparat si pe Serban. Am spus, oameni buni, aici e legea gratierii, pachetul trebuie sa fie mult mai mare, legea gratierii a aparut in discutia publica din cauza problemelor din penitenciare si a discutiei de la CEDO. Se referea la efecte, dar nu cumva pentru penitenciare trebuie sa fie si legea gratierii facuta in sensul stabilirii numarului care sa plece din penitenciare? Nu cumva trebuie sa fie un alt subiect programul de investitii in penitenciare? Se poate discuta de pedepse alternative, care se practica in multe tari. Mai este si celalalt calup, legea raspunderii magistratilor, codurile penale. Este nevoie sa se mai faca o analiza a codurilor penale sau nu? La 100 si ceva de articole gasite neconstitutionale poate ca codul in ansamblul lui are o problema. Bun, sarim toti pe legea gratierii si am iesit cu ea, taras grapis, cu oameni in strada, fara oameni in strada, sa zicem ca o scoatem. Cum suntem? Nu cumva in aceeasi situatie? Nu inseamna ca legea gratierii nu trebuie adoptata, dar daca ne intrecem care pare mai haiduc… Curajos e cel care are tenacitatea sa duca niste proiecte pana la capat, cel care rezolva ceva.


 

Reporter: Aflu ca Sevil Shhaideh lucreaza cate 14-16 ore pe zi si incearca sa puna fondurile europene pe picioare. In ce masura se va reusi deblocarea fundamentala a acestei zone?

Liviu Dragnea: Au facut ce era de facut. E o veste buna. E invatata cu munca, cu mine muncea si mai mult. Au rezolvat, au facut toate lucrurile restante in 2016. Mai aveau o problema, am ridicat-o si domnului Juncker, despre tipul de contract. Printre alte proceduri, fiecare contract trebuie sa fie asistat de un inginer specializat in domeniu si sunt 21 in tara. Nu putem sa stam cu atatea miliarde, cu sute de proiecte, cu doar 21 de ingineri, sunt prea putini. S-a solicitat ca Guvernul sa faca un contract national pentru ca si aceasta piedica sa fie eliminata. Si la agricultura lucrurile au mers bine si luna trecuta Romania a fost pe primul loc la absorbtia fondurilor europene pe agricultura, ceea ce e foarte bine. Ce fac Sevil si Rovana e foarte bine si sunt sperante foarte mari in materie de fonduri europene. Au recuperat foarte mult.


 

Reporter: Se cumpara doua avioane, Tarom e intr-o situatie foarte proasta. In Romania infrastructura este in situatia in care ne afla. Pe cel loc ar trebui infrastructura pusa in program?

Liviu Dragnea: E un banc vechi, sper sa nu se supere oltenii: in masina oltenii au toate locurile in fata! Sunt multe obiective pe primul loc. Am vorbit cu acest ministru tanar, i-am spus ca o sa fie criticat, dar l-am rugat sa nu iasa decat in momentul in care are toate lucrurile gandite, finalizate, preagtite. Am spus acum o luna tot la dumneavoastră sa aveti rabdare pentru ca acest om sa va explice. E un baiat muncitor, un tanar care intelege lucrurile, pana acum mi-a placut si am mare incredere in el. TAROM e un pariu national si nu avem cum sa il lasam asa. Sa nu credeti ca TAROM a fost lasat sa mearga in jos fara un plan. Sigur salvam TAROM, e un simbol national si se poate, este planul facut. Fondul Suveran va avea aici un rol extrem de important.


 

Reporter: Cine va conduce Fondul?

Liviu Dragnea: Va fi o selectie foarte dura. Intai sa il infiintam, va fi un comitet director, nu vor fi conduceri politice, dar nici nu mergem pe ideea sa il conduca cineva din afara. Va ramane 100% al statului roman si va investi mult in infrastructura, in energie, in sanatate. TAROM e unul dintre obiectivele Fondului Suveran. Cei din conducerea TAROM au mai multe planuri bune, toata lumea a inteles ca e un interes national, va fi salvat si dezvoltat. Are 23 de aeronave, asa e greu sa castigi o competitie. Am vorbit cu multi oameni de acolo, cu piloti, cu stewardese, cea mai mare problema a lor era amaraciunea pe care o simteau.


 

Reporter: Au fost o gramada de discutii despre corvetele din Olanda, despre ce ar trebui sa achizitioneze Romania.

Liviu Dragnea: Nu sunt un specialist in Aparare, dar ce le-am spus colegilor nostri, pentru ca un procent de 2% din PIB inseamna o suma mare pentru minister, a fost sa faca planul de achizitii in cadrul strategiei de aparare, sa se gandeasca unde trebuie sa ajunga Romania peste 3, 4, 10, 15 ani si cum folosim acesti bani pentru a reinvia industria de aparare a Romaniei. Sunt niste chestii de nimic care nu se mai fabrica in Romania, ti-e rusine sa spui ca industria ta a fost adusa in asemenea hal. Trebuie sa se gandeasca la interesul strategiei de aparare si la redezvoltarea industriei de aparare, pentru ca potentialul e urias.

Urmărește-ne pe Facebook YouTube Twitter

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informații.ÎNCHIDE