12.03.2018

Interviu susţinut de Liviu Dragnea, preşedintele PSD, în cadrul emisiunii Ediție Specială, la postul de televiziune România TV

PSD

România TV, ora 21, moderatori Victor Ciutacu, Liliana Ruse

Invitat Liviu Dragnea

 

Reporter: A fost acest Congres. De ce? Ati vrut un cec in alb?

Liviu Dragnea: Multa lume s-a intrebat, membri mai vechi erau foarte suparati. Din pacate, nu au inteles ca acest Congres nu a fost convocat pentru niste functii de conducere. Principalele motive au fost dorinta de a aproba niste obiective majore. Voiam sa avem o abordare clara in ce priveste pozitia fata de unele dezbateri mari din societate, proiectul de tara de care se tot vorbeste. Am definitiv cele sase domenii importante cu potential mare de dezvoltare pentru Romania. Pe aceste sase domenii vom prezenta propunerea noastra pentru dezvoltarea Romaniei, Romania 2040. Speram sa contribuie toate institutiile interesate. Nu tinem sa ramana doar forma noastra. Pana la sfarsitul anului, acest proiect va deveni lege. Am lansat cinci Conventii Naționale, aderarea la euro pana in 2024, un subiect oarecum controversat. Interesul nostru este ca la 1 decembrie 2018 sa punem pe masa calendarul de actiuni pentru aderarea la zona euro. Conventia pentru Cultura: ne-am stabilit un miliard de euro pentru cultura in sapte ani de zile. Vrem sa facem un brand din cultura noastra. Conventia pentru Romania 2040 cuprinde acel program de dezvoltare integrat, cu trei etape, etapa 2018 cu cele 100 de obiective, partea a doua pana in 2020 si ulterior pana in 2040. Sunt Conventii foarte importante. A cincea e Romania Paritara. Cred mult in paritatea de gen, am dat un semnal puternic prin paritatea din conducerea PSD. Rolul femeii trebuie sa creasca, femeia a inceput sa se implice in multe domenii si trebuie sa incurajam acest lucru, pentru ca societatea va avea de castigat. Am prezentat Proiectul Growth care se refera la totalitatea masurilor pe care statul le ia pentru un cetatean de la nastere pana la sfarsitul vietii. E un proiect mai vechi pe care l-am prezentat lui Geoana in 2009, dar nu a fost lasat sa castige. Este un proiect care va da fiecarui cetatean mândria de a trai aici si va sti niste actiuni care vor fi trecute intr-un act legislativ, cu tot ce face statul pentru cetatean. Sper si cred ca va avea multa aderenta. Am vorbit despre abordarea salariilor si pensiilor. Fiecare putere a adoptat niste masuri, dar a fost devalmasie si e bine ca acest concept sa faca ca fiecare sa stie ce face statul pentru el. Am vorbit de milioanele de romani care au plecat din aceasta tara in perioada 2007-2014, cand politica era ocupata cu razboiul de la stirile de seara. Marele atu al Romaniei erau salariile mici. Am schimbat politica in 2017, vrem mai multe locuri de munca bine platite. Ne intereseaza sa cream conditiile pentru ca multi romani sa se intoarca.

 

Reporter: Sunt obiective generoase, dar conditionate de un lucru: ai nevoie de o mare coeziune politica.

Liviu Dragnea: Vorbeam de infrastructura, cea mai mare frustrare, pe langa fotbal. De 28 ani nu am reusit sa terminam o autostrada care sa strabata Romania. Este nevoie de schimbarea paradigmei, de o infuzie de capital, sa inceapa investitiile mari, dupa care sa se dea bani in urmatorii 30 de ani. Facem lucrarile si banii se recupereaza in 30 de ani. Vom face tot ce putem ca sa fie un consens. Nu suntem copii sa credem ca e usor, dar odata ce acest document e finalizat, orice alt guvern va veni si va bloca, va fi maturat, nu va rezista patru ani de zile.

 

Reporter: Ati vorbit la Congres despre retele ilegale de pastrare a puterii.

Liviu Dragnea: Am pronuntat niste nume, dar vreau sa fac lucrul asta intr-un cadru institutionalizat, pentru ca vreau ca spusele sa se materializeze in niste actiuni. S-a facut atat de mult rau, incat lucrurile nu pot ramane nepedepsite. Statul paralel e un grup de indivizi cu ramificatii inimaginabil de largi care exercita puterea intr-un mod nelegal, substituindu-se puterii legitime. Acum e format din oameni din serviciile secrete, o parte din procurori, erau o parte din judecatori, o parte din SPP, in frunte cu Pahontu, din ANAF, Politie, din Vama, din mediul privat. E o ramificatie care cand va iesi la iveala ne va ingrozi pe toti. E o caracatita care a sugrumat dezvoltarea Romaniei, care a frant destine, care a scapat infractori, care a protejat interese straine, care a lovit in interesele romanesti, care s-a implicat in alegeri, care a deschis si inchis dosare si care inca reuseste sa faca ce facea.

 

Reporter: Ce se intampla mai departe?

Liviu Dragnea: Am spus si la Congres ca o parte din concluzii se vor transforma in plangeri penale. Nu sunt imuabili. Nu sunt de acord sa ne vaitam ca tot acolo ajungem, dar vom rupe cercul.

 

Reporter: Unde e presedintele Iohannis? Face parte din statul paralel?

Liviu Dragnea: E unul dintre beneficiarii statului paralel. Nu cred si nu sunt sigur ca e constient de dimensiunea lui, dar nu stiu din ce motive prefera ori prin inactiune, ori prin pozitii publice sa ia apararea unor bucati din acest stat paralel. Toate dezvaluirile care nu lasa dubii despre modul cum s-au falsificat probe, incalcari flagrante ale legii, intr-un stat care nu ar fi fost capusat se luau masuri imediate, toti erau chemati a doua zi sa raspunda la intrebari, la noi domnul procuror general intre doua sampoane a zis ca nu e nici o problema, iar presedintele a spus ca nu luam in seama ce spun niste penali. Eu nu cred ca in Romania exista o parte din societate care sa fie de acord cu asa ceva. Daca se bazeaza pe acest electorat iluzoriu, e problema dumnealui. Cel care a fost inainte a fost partas, dar va spun ca a fost partas intr-o parte mica. Acest sistem s-a dezvoltat mult incepand cu 2013, a ajuns la un nivel inimaginabil.

 

Reporter: Ce sanse are revocarea?

Liviu Dragnea: Cine poate sa aiba garantie la CCR? Nu merg mai departe, m-am ferit tot timpul sa spun eu CCR cum sa judece si sa spun cum trebuia sa judece, dar deciziile CCR trebuie sa fie respectate de toti, in primul rand de cel care e garantul Constitutiei.

 

Reporter: In ce relatii sunteti cu presedintele?

Liviu Dragnea: Nu a fost o intalnire secreta cu presedintele. Eu am convenit in seara instalarii Guvernului ca dupa doua saptamani avem o intalnire in trei, am convenit pentru acea seara, am stabilit ca anunta dumnealui ca am avut aceasta intalnire, apoi am anuntat si eu. Inainte sa merg la acea intalnire i-am spus lui Tariceanu ca va avea loc acea intalnire. Eu incerc sa am relatii institutionale. Nu ne-am mai vazut, nu am mai vorbit la telefon de atunci.

 

Reporter: V-a spus ce relatii va avea cu Guvernul?

Liviu Dragnea: A zis ca vrea sa colaboreze. I-am spus ca trebuie sa fie o dorinta de colaborare reciproca bazata pe buna-credinta. De asemenea, i-am cerut ca sa vorbim de o oarecare coordonare in actiunile legate de Comisia Europeana. Vorbim de un obiectiv comun, Romania. Nu s-a discutat despre DNA, despre candidatura la Consiliul European. Iohannis a intrebat-o ce face domnul Toader, urma sa se intoarca din Japonia, iar doamna i-a spus ca i-a cerut sa vina mai repede acasa. Nu mai tin minte ce a zis, dar nu s-a continuat pe asta. Nu s-a vorbit deloc de demersul ministrului Toader. Eu astept comunicarea legata de acest lucru. Nu stiu daca CSM a trimis raportul.

 

Reporter: Imediat dupa Congres, rivalii dumneavoastra au facut un consiliu national in care l-au sprijinit pe Iohannis si ca o sa va dea cu parul in dinti.

Liviu Dragnea: Nu asa a zis. Am inteles ca la propunerea noastra de consens politic a zis, „puneti mana pe par si dati-le in cap”. Arata nivelul discursului PNL. Nu o sa ne lasam antrenati in hartuiala asta permanenta de la PNL. Noi ne urmarim obiectivele, dar nu acceptam actiuni impotriva noastra, cum nu mai avem de gand sa acceptam nici din randul colegilor nostri atacuri impotriva partidului.  Nu tot timpul cei care par ca vor castiga chiar castiga. Ne-am asumat ca adoptam legile justitiei si le-am adoptat, am avut o discutie buna cu domnul Timmermans, i-am explicat ca CCR a declarat constitutionale legile, cu mici exceptii, iar in ceea ce priveste codurile penale, vorbim de trei motive pentru care noi le modificam, doua directive europene care trebuie transpuse pana in aprilie anul asta. Declaratiile lui Iohannis si le asuma dumnealui, ne uitam cu atentie la ele, dar nu ne schimba politica. Al doilea motiv, deciziile CCR si deciziile CEDO. Daca ne vor certa din nou niste oameni, cand noi dam drumul la un proces transparent, desi codurile au fost modificate prin ordonanta in 2016, atunci… noi vrem sa intarim lupta impotriva coruptiei, protejand drepturile fundamentale ale cetateanului si vrem sa avem garantia ca judecatorii nu mai sunt presati, amenintati, influentati, pentru ca ei sunt cei care infaptuiesc justitia. Nu este un proces usor, dar este asumat si il ducem la capat.

 

Reporter: Va asumati riscul protestelor?

Liviu Dragnea: Vom discuta cu toata lumea punctual. Aproape toate amendamentele la legile justitiei au venit din partea corpului profesional. Suntem o tara suverana, cu un Parlament care vrea sa legifereze pentru toti cetatenii.

 

Reporter: Sunt oameni politici care defaimeaza. Vorbeati de legi explicite?

Liviu Dragnea: Am vorbit cu multi colegi si am convenit sa lucram la o lege care sa reglementeze sau sa dea posibilitatea statului sa poata sanctiona aceste lucruri, pentru ca acesti oameni gen Macovei care defaimeaza tara aduc deservicii. Trebuie o lege care sa dea dreptul statului sa corecteze aceste lucruri. Ne uitam si in alte tari. Nu putem sta indiferenti. Vi se pare bine ca despre tara noastra sa se vorbeasca atat de rau? Sa se spuna minciuni? Eu nu vorbesc de infractiune, dar ceva trebuie sa existe, nu trebuie ca oricine sa poata da cu noroi in Romania! Intra la libera exprimare, dar ce se intampla cu Romania? Libera exprimare nu inseamna sa dai cu noroi.

 

Reporter: Toata comunicarea partidului de sambata proiecteaza o oficializare a relatiei cu domnisoara Tanase si un cuplu prezidential. Sunt eu nebun?

Liviu Dragnea: Nu va spun ca sunteti nebun, ca nu sunteti nebun. Dar nu are nicio legatura cu ce spuneti. Am decis sa fie langa mine la Congres. Am vazut ca sunt discutii si de nasie. Imaginatia e sloboda, dar nu am cerut-o inca. E un inel, nu sunt zgarcit, e un inel de 1 martie, frumos si atat.

 

Reporter: Candidati la presedintie?

Liviu Dragnea: Avem o strategie pentru Cotroceni, dar nu am stabilit candidatul. Strategie pentru alegeri normal ca avem. E mult prea devreme. Fiecare cu strategia lui. In 2016 am avut strategii diferite. Sa ajungem acolo, sa fim sanatosi! Altfel, vreau sa va spun ca mi-a fost drag ca am fost cu Irina la Congres.

 

Reporter: Ati depus plangere penala cand vi s-a publicat telefonul.

Liviu Dragnea: Nici macar nu au cheltuit o hartie, sa imi zica „nu ai inteles ca nu te bagam in seama?”

 

Reporter: Ati vorbit la congres despre salarii si pensii. Raspunsul medicilor, greve!

Liviu Dragnea: Eu zic ca deocamdata sa aiba o pozitie Guvernul. Salariile pentru medici s-au dus la un nivel care a facut sa scada cererile de a pleca din tara cu 70%. In educatie salariile au crescut cu 42%. Eu as vrea sa se tripleze, dar eu discut de un program care ne asigura si echilibrele in aceasta tara. La Interne veniturile au crescut, s-au aprobat cateva masuri financiare pozitive pentru jandarmi si alte categorii. Salariile au crescut si vor creste. Am vazut o discutie pe Whatsapp ca liderii sindicali se organizau sa scoata oamenii in strada, dar nu am vazut care sunt marile nemultumiri. Dreptul la proteste e garantat in Constitutie.

 

Reporter: Inteleg nevoia unui lider de control al propriului partid. Dar nu cumva s-a mutat Cluj in Teleorman?

Liviu Dragnea: Ce ii reprosati doamnei Carmen Dan, in afara de faptul ca e nascuta acolo? Ati avut vreo problema cand in guvern erau doi ministri din Maramures, patru din Constanta? Ce legatura are cu locul de bastina? Absolut niciuna. Puteau sa ajunga Tutuianu si Rovana in Guvern din Dambovita. Ce legatura are? Am avut discutii inainte de CEX, cand a venit propunerea doamnei Dancila, si am zis ca primul lucru care se va spune e ca e din Teleorman. De ce trebuie sa fie asta un handicap? Eu nu vreau sa controlez si nici nu controlez, in schimb s-a discutat ceva foarte clar si azi la BPN: „fratilor, terminati cu zumzaiala la televizor, ne-am saturat, va alegem, discutati, cand iesiti la televizor, sa fie aceeasi voce, ca asa am castigat in 2016”. Nici cum am fost pana acum nu se mai poate, ma saturasem, „ministrul x a spus ceva, cum comentati?” Asta nu e coerenta unui act de guvernare.

 

Reporter: Ati putea sustine un candidat din afara partidului?

Liviu Dragnea: Nu am stabilit ce facem noi si ne apucam sa sustinem pe altii? Nu cred. Ditamai PSD? Ce naiba?

Urmărește-ne pe Facebook YouTube Twitter

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informații.ÎNCHIDE