23.11.2017

Discurs susținut de Mihai Tudose, premierul României, în plenul Parlamentului

PSD

Apreciez, în primul rând, gestul colegilor de la Partidul Național Liberal de a lăsa o colegă mai nouă să citească, neasumându-și, practic, conținutul!

Doamnelor și domnilor, o moțiune de cenzură reprezintă un gest constituțional și un exercițiu cât se poate de democratic. Din păcate, dumneavoastră ați transformat acest drept legitim într-o oportunitate de a fi populiști, demagogi, de a face un spectacol bazat pe un scenariu rupt total de realitate. O să profit, însă, de această oportunitate pe care mi-ați oferit-o pentru a le spune românilor și dumneavoastră ce s-a întâmplat și ce s-a realizat în acest an de guvernare și care este, de fapt, realitatea. Spun acest lucru pentru că, în mod evident, avem repere diferite în ceea ce privește realitatea. Încă de la începutul moțiunii, dumneavoastră vorbiți și spuneți că am reușit să provocăm un haos generalizat în domenii vitale precum sănătatea, educația sau infrastructura. Despre ce haos vorbiți, stimați colegi? Haideți să le luăm pe rând.

Sănătate: în acest an avem investiții record în infrastructura de sănătate, concretizate în modernizarea și extinderea a 17 spitale publice, reparații capitale la alte 8 spitale publice, finalizarea Maternității Brașov și a Spitalului de Urgență pentru Copii din Iași, cel mai mare din regiunea nord-est. S-au identificat terenurile pentru viitoarele spitale regionale de la Cluj, Iași și Craiova, au fost preluate de Guvern în vederea demarării construcției, de asemenea, pentru spitalul republican al capitalei. S-au alocat 100 de milioane de lei în aparatura medicală pentru 22 de spitale, alte 66 de milioane de euro pentru utilitățile de primiri urgențe, recunoscute ca fiind UPU, 230 de milioane de euro pentru dotarea ambulatoriilor, 18 milioane de euro pentru centre comunitare integrate. De asemenea, aș dori să vă mai dau câteva exemple: s-au livrat 277 de mașini de anestezie pentru blocurile operatorii, acestea fiind alocate în 50 de unități sanitare. S-a demarat achiziția a 12 aparate de computer tomograf, astfel încât astăzi, când depuneți moțiunea și invocați haosul din sănătate, toate spitalele județene din România să aibă acest tip de echipament. S-au făcut demersurile și sunt în curs de achiziționare 21 de aparate de rezonanță magnetică nucleară pentru ca toate spitalele județene să aibă acest tip de echipament. În plus, s-au comandat cinci echipamente de radioterapie pentru cinci centre oncologice din țară, Baia Mare, Constanța, Galați, Institutul Fundeni și Spitalul de Urgență „Elias”. Dacă acesta este haos, ne asumăm acest tip de haos. Probabil că liniștea era când dumneavoastră ați închis spitale, atunci era liniște, într-adevăr.

Mai departe, ați vorbit despre haos în educație. Vă reamintesc că acesta este primul an din mulți ultimi ani când manualele școlare au fost la timp, la începutul școlii. Nu au mai învățat de pe fițuici, ca pe vremea dumneavoastră! În al doilea rând, am finalizat construcția a 46 de grădinițe, 24 de școli. S-au făcut progrese semnificative în ceea ce privește învățământul dual, unde am reușit să realizăm peste 100 de clase. În ceea ce privește măsurile luate în sprijinul studenților, pot să vă spun că am acordat transport gratuit pentru toți studenții pe calea ferată, a fost crescut de 2,5 ori fondul de burse pentru studenți, de la 83 de lei pe lună, cât l-am găsit la dumneavoastră, la peste 200 de lei pe lună per student. Am lansat programul „România angajează”, adică cel mai mare pachet de măsuri destinat șomerilor și îmbunătățirii situației de pe piața muncii din România. Prin acest program de 550 de milioane de euro sprijinim în același timp și angajatorii, dar și pe cei care doresc să găsească un loc de muncă, oferind stimulente care să-i pună în valoare pe tineri. Am lansat cel mai important proiect din ultimii ani destinat formării a 55 de mii de profesori din învățământul primar și gimnazial pentru a preda în conformitate cu noile planuri-cadru și programe școlare aferente celor două cicluri de învățământ. Programul de finanțare a fost semnat în Parlament, puteați lua cunoștință de el.

Vorbind despre infrastructură, la momentul preluării guvernării, toate proiectele de infrastructură, dar toate!, ori erau blocate, ori nu existau. Pe parcursul anului am reușit să îndreptăm această situație, să facem progrese semnificative în materie de autostrăzi. A fost finalizată procedura de transmitere la Comisia Europeană a aplicației de finanțare pentru proiectul autostrăzii Sebeș-Turda, de asemenea, pentru Ploiești-Brașov. Guvernul a demarat procedurile de acord cu Banca Mondială, iar primul lot deja a fost contractat. În ceea ce privește autostrada Sibiu-Pitești, au fost deschise ofertele pentru loturile 1 și 5, iar pentru drumul expres în regim de autostradă Pitești-Craiova au fost redeschise ofertele pentru toate loturile. În total, anul acesta am trimis către ANAP lucrări de proiectare și de execuție în valoare de 14,8 miliarde de lei. Calea ferată: în acest domeniu au fost lansate licitații însumând peste 2,8 miliarde de lei din fonduri europene. De asemenea, în acest an s-a început și construcția tronsonului Lac Străulești-Gara Progresul din cadrul Liniei 4 Metrou. La transport aerian, este primul an din ultimii mulți ani când s-au luat două aeronave noi la TAROM. De asemenea, Aeroportul „Henri Coandă” a suferit modernizări. S-au asfaltat 67 de mii de metri pătrați din calea de rulare. De asemenea, modernizarea terminalelor și dublarea capacității de procesare a pasagerilor pe ambele fluxuri. Pe scurt, într-un singur an, ceea ce dumneavoastră nu ați realizat împreună cu tehnocrații în tot timpul în care ați fost la putere.

Tot la capitolul investiții, întrebați oamenii cu care v-ați întâlnit despre PNDL. PNDL a intrat în faza a doua din 2018, iar nivelul investițiilor publice va crește. Din păcate, nici PNDL 1 n-a funcționat pe vremea dumneavoastră. Anul acesta nu a fost un an propice investițiilor, aici aveți dreptate, fiindcă nu am avut ce continua: a trebuit să sădim noi, să construim, să facem proiecte, să le depunem. În ceea ce privește infrastructura mare, sunt licitații de peste 4 miliarde de euro.

Doamnelor și domnilor, acesta a fost un răspuns pe scurt la prima frază din moțiunea dumneavoastră. Punctual, la întrebările dumneavoastră sau la problemele ridicate, lucrurile stau în sensul acesta: ați spus că „Îndrăznește să crezi”, programul nostru de guvernare votat de milioane de români, a fost o iluzie. Dacă dumneavoastră vi se pare o iluzie că după nouă luni avem o creștere economică de 7%, cea mai mare din Uniunea Europeană și a doua din lume după China, iar pe ultimul trimestru am ajuns la 8,8 creștere economică, atunci dumneavoastră trăiți într-o lume iluzorie. Tot iluzie vi se poate părea și faptul că veniturile statului au crescut în primele zece luni cu 20 de miliarde de lei, de la 187 de miliarde de lei în 2016 la 207,5 miliarde de lei în 2017. Sau poate tot o iluzie vi se pare că am reușit să înregistrăm peste un sfert de milion de noi contracte de muncă. Numai iluzii! Ați spus că am preluat o guvernare cu o economie stabilă, că toate premizele erau bune. Probabil că vă referiți și la scrisoarea de la Comisia Europeană cu depășirea deficitului din ianuarie! Bravul guvern tehnocrat a ratat spectaculos ținta de deficit agreată de sub 3%. Am ajuns la contraperformanța de a avea cea mai mare creștere de deficit bugetar din UE, de la 0,8% în 2015 la 3% în 2016. Practic, pe guvernarea de anul trecut au fost călcate în picioare toate limitele stabilite în cadrul celebrului MTO. Despre ce economie stabilă vorbiți dumneavoastră că ne-ați lăsat? Cea în care am găsit blocate toate programele și toate autoritățile de management? Cea în care agricultorii și fermierii plângeau că nu-și primesc sub nicio formă subvențiile la timp? Sau că nu am reușit să avem și noi un deficit excesiv fără să se ia nicio măsură economică în favoarea cetățenilor sau a investitorilor? Dacă tot facem comparații cu anul trecut, cu cheia de la casa în flăcări, hai să spunem că gradul de absorbție a fondurilor europene anul trecut a fost de 0,24. Foarte bine, pentru ceea ce s-a întâmplat atunci, superb! Chiar este mult pentru ceea ce a reprezentat fostul Guvern. Totodată, această economie stabilă despre care vorbiți, pe care ne-ar fi predat-o Guvernul Cioloș, tocmai avea venituri mai mici față de anul precedent cu aproximativ 9,8 miliarde de lei. Sunt cifre de la Statistică. Această scădere a fost pentru prima dată în ultimii mulți ani. Puterea de cumpărare pe care o clamați că ar fi fost anul trecut a reprezentat doar 50% față de puterea de cumpărare de anul acesta, dacă ne referim la pensionari, și cu 10% mai mică față de anul acesta, dacă ne referim la salariați. În plus, este bine să nu uităm că în anul 2016 s-au acordat doar șase ajutoare de stat, coincidență sau nu, toate fiind firme cu capital străin, comparativ cu, atenție, vă rog!, 8900 de firme anul acesta, poate nu o coincidență, toate cu capital autohton. Vă rog, așadar, să nu ne mai dați exemplul unui Guvern care a pus țara pe butuci. Am făcut eforturi mari să reașezăm lucrurile pe linia de plutire și, în bună măsură, am reușit. Este, totuși, un efort de durată pentru a repara tot ceea ce am găsit stricat.

Ați spus în moțiune „nu ați spus nimic angajaților din sectorul public despre creșterile fictive de salarii”. Este puțin ciudat să spuneți acest lucru tocmai dumneavoastră, care în timpul guvernărilor le-ați tăiat 25% din leafă, dar, continuând să vă dezamăgesc, vă asigur că noi suntem un Guvern responsabil care aduce bunăstare, nu austeritate. Haideți să vă dăm câteva cifre: anul trecut am avut 58,7 miliarde de lei cheltuiți la salarizare. Anul acesta, 68,9 miliarde. Anul viitor, 81,9 miliarde pe salarizare în sectorul public. Evident că dumneavoastră vi se pare că acest lucru este o scădere! Anul acesta, salariile în sectorul bugetar au crescut în medie cu 21,3% și cu 12,4% în mediul privat. Cea mai importantă creștere, așa cum am anunțat și în programul de guvernare, a fost creșterea salarială din sectorul sănătății, care a reprezentat 35,9%. Eu înțeleg că nu aveți contact cu realitatea, ci cu acel unic alegător care vă dă citate. De asemenea, în 2017 am crescut salariul minim cu 16%, de la 1250 la 1450 de lei, iar în 2018 la 1900 de lei. Ne acuzați că transferul contribuțiilor de la angajator la angajat va fi un eșec. Dragi colegi, mult timp v-ați luptat să induceți în populație teama că de la 1 ianuarie o să le scadă salariile, că o să vină apocalipsa. Între timp, toată lumea de bună-credință s-a convins că știrile lansate de dumneavoastră și de asociații dumneavoastră sunt false. Salariile vor crește, în mod evident. Acum, bineînțeles că v-ați nuanțat mesajul: bine, cresc, dar nu foarte mult! La anul probabil că o să faceți o nouă moțiune de cenzură, fiindcă n-au crescut suficient de mult, apoi o să mai faceți o moțiune de cenzură, fiindcă au crescut prea mult și nu e sustenabil. Adevărul este simplu: există beneficii reale pe care această măsură le va aduce tuturor salariaților din România, atât pe termen scurt, prin creșterea veniturilor, cât mai ales pe termen lung, prin asigurarea unei pensii mai mari la bătrânețe. În primul rând, pentru 1,7 milioane de angajați care sunt plătiți în România cu salariul minim se va înregistra o creștere a veniturilor nete de 9,1%. Altfel spus, de la 1065 de lei net la 1163. Sigur, o să îmi dați exemplul celebru aplicabil celor cu salariu mediu, care se vor alege doar cu 3 lei. Este adevărat. Deocamdată! Doar că acel salariat va avea o creștere substanțială la contribuții la pensie de la 706 lei în prezent la 849 de lei, începând de anul viitor. Cu alte cuvinte, contribuția netă a acestui salariat va fi mai mare cu 143 de lei în fiecare lună, ceea ce înseamnă că atunci când va ieși din activitate va avea o pensie mai mare cu 20,25%. Nu vă pasă de salariați, am înțeles, nici de pensionari, știm. În plus, trebuie să se știe că de la 1 ianuarie milioane de români care obțin venituri din dobânzi, chirii, arende, pensii peste 2000 de lei, drepturi de autor, persoane fizice autorizate sau alte activități independente vor crește în medie cu 7,2% prin reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10%. Deci, iarăși, e ca la Radio Erevan! Așa e, se umblă, dar nu scade, ci crește. Singura problemă care este reală încă, în curs de rezolvare săptămâna viitoare, este cea cu angajații în IT, care sunt scutiți de impozit. Pentru această categorie vom da o ordonanță care să echilibreze lucrurile, astfel încât niciun salariat din mediul IT să nu aibă venituri scăzute. Sectorul IT este o prioritate strategică și va fi în continuare pentru România și ne dorim să-i susținem. La fel vom proceda și cu veniturile persoanelor cu dizabilități.

Să nu uităm un alt lucru important: la data de 30 august 2017 existau aproximativ 258 de mii de angajatori care nu plătiseră integral sau parțial contribuțiile sociale a peste două milioane de angajați. Nu ne mai putem permite ca acești oameni să meargă la medic și să nu poată fi tratați, pentru că patronul nu le-a plătit contribuțiile. De asemenea, vorbim mereu că în România este birocrație și că avem o legislație stufoasă care pune presiune pe antreprenori. Iată că prin această măsură vom reduce contribuțiile aferente salariilor de la nouă la trei, adică angajatorii vor avea cu șase ordine de plată mai puțin de completat. Sigur, pentru cei care se vor dovedi de rea-credință și vor încerca să profite pe spatele angajaților, avem o ordonanță de urgență care spune că neplata la buget a sumelor reținute la sursă va fi infracțiune pentru toate firmele din România, inclusiv cele aflate în insolvență. În plus, prin această măsură, vom aduce aproape un miliard de lei la bugetul anual viitor, pentru că gradul de colectare va crește de la 95,8 la 96,9.

Ați vorbit despre experimentul fiscal cu TVA split prin care am fi băgat groaza în mediul de afaceri. „Experimentul” fiscal la care faceți referire, într-adevăr, bagă groaza în cineva, dar acel cineva nu este mediul de afaceri serios, ci cei care până acum au profitat de diverse scăpări sau portițe legislative pentru a nu plăti TVA de zeci de miliarde. Datele Eurostat arată că România a fost în ultimii ani campioana neîncasării TVA-ului. Da, la firmele care nu au plătit TVA, la aceste firme, într-adevăr, va fi simțită groaza, fiindcă vor trebui să îl plătească.

Susțineți că unii oameni şi-au pierdut locul de muncă. Când vă referiți la oamenii care şi-au pierdut locul de muncă, nu cred că vă referiți la cei 266471 de noi salariați cu contracte de muncă. Nu la aceștia, la alţii, probabil! Aceste date sunt valabile pentru 31 octombrie anul curent, comparativ cu 31 decembrie 2016. Nu cred că vă referiți nici la cei 573 de mii de români care au trecut în categoria populației ocupate de la începutul anului până în prezent, România depășind, astăzi, când vorbim, la data prezentei moțiuni, ținta de 70% grad de ocupare stabilită conform Strategiei Europa 2020. Peste 86 de mii de persoane au ieşit din categoria populației ocupate, aşa cum relevă datele Institutului Naţional, anul trecut.

Spuneți că puterea de cumpărare a românilor scade în plină creştere economică. Complet fals! Puterea de cumpărare a salariaților a crescut în primele opt luni din acest an cu 12,6%, iar cea a pensionarilor cu 14,6%. Să nu uităm că această creştere a puterii de cumpărare ia în calcul inclusiv inflația, că am auzit comentarii, „da, dar a crescut inflația!” Puterea de cumpărare se judecă luând în calcul şi inflația, care, în primele zece luni, era de 0,95%, adică sub 1%, conform datelor din programul de guvernare. Tot dumneavoastră susțineți că numai până la 1 septembrie noi am depășit cu 0,8% din PIB nivelul de îndatorare al României. Vă readuc aminte că în programul de guvernare ne-am angajat ca în 2017 să nu depășim un grad de îndatorare de 39% din PIB, România fiind una dintre ţările cu cel mai mic grad de îndatorare din PIB din Uniunea Europeană. La 1 septembrie, acest grad de îndatorare era 37,4% din PIB, deci cu 1,6% din PIB mai puţin şi nu aşa cum, mincinos, afirmați dumneavoastră în moțiune.

Mai departe: spuneți că avem cele mai mici investiţii de la aderarea României în Uniunea Europeană până în prezent. În sfârșit, ceva adevărat! Dar doar dacă discutăm de anul 2016, atunci da, pe 2016 este adevărată afirmația. Atunci investițiile au atins un minim istoric. În 2017, investițiile au avut de suferit doar în prima parte a anului, din cauza faptului că, aşa cum am mai afirmat, nu au existat proiecte mature care să poată fi implementate. Mai mult, autorităţile de management responsabile de atragerea fondurilor europene nu erau acreditate. Doar în luna octombrie a acestui an sumele atrase din fondurile europene au fost de 4,8 miliarde de lei, mai mult cu 20% decât totalitatea sumelor atrase în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie la un loc, anul trecut. Vorbiți de colectarea deficitară a TVA. Apropo de măsurile făcute peste noapte, într-o zi aţi modificat Codul Fiscal pe trei măsuri importante, în ianuarie, dar, atunci, la dumneavoastră, nu se pune! TVA a fost redus cu un procent faţă de anul trecut, veniturile încasate anul acesta din TVA sunt cu 238,5 milioane mai mari după primele zece luni, cu toate că TVA-ul a fost mai mic. Astfel, acel crater, gaură, de care vorbeați dumneavoastră, la colectarea TVA este în imaginația dumneavoastră, atâta timp cât veniturile nu numai că au scăzut, ci au crescut. Pentru trimestrul al III-lea anul acesta, comparativ cu trimestrul III din anul precedent, creșterea a fost de 7,9%., repet, pe un TVA mai mic.

Afirmați că investițiile private s-au diminuat în primele nouă luni ale anului faţă de anul trecut cu 20%. Investițiile străine directe, stimați colegi, private, cum le spuneți dumneavoastră, sunt de două feluri: cele străine directe în economie, în capitalizarea firmelor, şi acestea au crescut în primele 8 luni ale anului precedent cu 13,3%, de la 2,47 miliarde de euro la 2,8 miliarde euro. Ceea ce s-a redus – şi aici, da, aveţi dreptate – au fost creditele intergrup sau interbancare, ca urmare a reducerii, în aprilie, a nivelului ratelor rezervelor minime obligatorii de către Banca Naţională, ceea ce a făcut ca 285 de milioane de euro să fie trimiși de către aceștia, de către bănci, în afara ţării, către firmele-mamă. Dacă aveţi o problemă în acest sens, adresați întrebări către Banca Națională. Când aveţi răspuns, faceţi-l public.

Susțineți că am promis primarilor că 100% din impozitul pe venit va reveni autorităților locale. Da, este adevărat. Şi ne vom ţine de cuvânt. Acest lucru îl vom face prin legea bugetului de stat. Mai mult, tot prin legea bugetului de stat, fiecare primărie, fiecare consiliu județean va avea şi un buget minim de funcţionare asigurat, la nivel de 750 lei pe locuitor, pentru fiecare primărie, şi 250 lei pe locuitor, pentru fiecare consiliu județean. Totodată, ne vom asigura că nicio localitate nu va avea un buget mai mic faţă de cel de anul trecut.

Vă hazardați, efectiv, afirmând că am pierdut bani din colectarea taxei auto. Două afirmații scurte: pe lângă faptul că această taxă a fost declarată ilegală de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, să înțelegem că dumneavoastră doriţi să mai punem din nou o taxă pentru români? Din fericire, vestea bună pentru români este că nu sunteți la guvernare şi n-o s-o puneţi.

Tot în moţiunea dumneavoastră am citit ceva foarte grav, şi anume, că educația ar fi în declin şi că elevii nu ar avea manuale. V-am răspuns deja la început. În lumea dumneavoastră nu erau manuale. Diferența, anul acesta, faţă de anul trecut: anul trecut s-au cheltuit pe manuale şi pe acele suplimente 700 milioane de lei. Anul acesta s-au asigurat cu 40 milioane de lei. Poate mai puneți nişte întrebări despre unde şi cine a cheltuit banii respectivi.

Vorbiți cu mult cinism despre vaccinuri. La preluarea guvernării de la Guvernul minunat, erau vaccinați 12% dintre copiii României. 12%! Astăzi, sunt 77%.

Dragi colegi din opoziție, înțelegem cu toții că trebuie să vă justificați prezența în Parlament şi activitatea în fața electoratului sau în fața celor 2000 de oameni aduși din toate județele ţării, dar nu mai răspândiți ştiri false şi încercaţi să veniți cu soluții pentru cetățeni sau pentru cetățeanul dumneavoastră, cel care vă dă sfaturi pentru moțiune. România are o situație economică stabilă, sustenabilă, recunoscută de toate organismele internaționale, europene şi internaționale, mondiale. A veni dumneavoastră acum, când media europeană începe să ne numească „tigrul Europei”, a veni cu aceste știri false despre cum dispare zahărul din ceai pe guvernarea noastră, despre cum nu mai zboară albina şi începe dezastrul în România, dacă nu se întâmplă ceva, dumneavoastră, prin acest demers, faceți rău ţării.

Mulţumesc, stimați colegi!

Urmărește-ne pe Facebook YouTube Twitter

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informații.ÎNCHIDE