27.03.2018

Discurs susținut de Liviu Dragnea, președintele PSD în plenul Palatul Parlamentului

PSD

Dragi colegi, stimați invitați, avem astăzi în Parlament o Românie mai mare pentru că sunt prezenți aici cu noi și reprezentanții românilor de peste Prut, pe care vreau să-i salutăm și să-i primim așa cum se cuvine! Văd în acest lucru un semn de revenire la sine a noastră, a românilor, căci absolut toți românii au dreptul de a avea reprezentanți în Parlamentul României. Astăzi sunt mai mulți români reprezentați în Parlamentul României. Sigur, sunt unii care cred că România există doar de ieri sau care cred că România există doar de la 1918. E adevărat, la 1918, după un război crunt, teritoriile istoric românești s-au integrat într-un singur stat, România, dar România nu s-a născut atunci. Am văzut că în ultimii 28 de ani, în numele unui așa-zis adevăr care ar fi urmărit să dea la o parte naționalismul propagandei comuniste, unii vor să ne convingă că noi ne-am născut ieri sau că n-am făcut nimic de-a lungul istoriei, iar Unirea, Marea Unire, a fost un eveniment cu totul întâmplător și neverosimil, că românii din Transilvania, din Basarabia, din Bucovina nici n-au vrut, de fapt, să se unească cu vechiul Regat. Dar, în numele adevărului istoric, ar trebui să îi întrebăm despre toate acestea nu pe cei care astăzi promovează asemenea idei, crezând că sunt speciali, ar trebui să îi întrebăm despre România și istoria ei, despre unirea românilor într-un singur stat pe pașoptiști, pe junimiști, pe Nicolae Bălcescu, pe Alecu Russo, pe Alexandru Ioan Cuza, pe Ionel Brătianu, pe Regele Carol I, pe Regele Ferdinand, pe Maiorescu, pe Eminescu și pe alții. Vă propun să-i întrebăm: „Domnilor, ați vrut sau n-ați vrut să aduceți neamul românesc într-un singur stat?” Pentru că unii nu-și mai aduc aminte, unii nu mai vor să știe, dar noi credem altceva astăzi. Și eu cred – și, slavă Domnului!, nu sunt singurul – că Unirea de la 1918 a fost un ideal românesc legitim, nu un obiectiv conjunctural, o șansă nesperată. A fost un ideal dorit de români sute de ani și realizat pe câmpul de luptă și la masa tratativelor. A fost un ideal realizat pe front de țăranii români și în saloanele negocierilor de marii noștri politicieni. Dacă acesta nu este un adevăr istoric, noi de ce mai suntem azi aici? Cum vrem să credem noi în viitorul nostru dacă suntem învățați să nu credem în trecutul nostru? Și cine ne bagă în ureche otrava autodesconsiderării? Cei care ne iubesc țara? Cei care mor de grija noastră? Nici vorbă! Sunt aceiași care nu vor ca România să-și găsească liniștea. „Propagandă!”, o să spună unii, „Naționalism!”, o să spună alții, dar vă întreb, Mausoleul de la Mărășești este naționalism? Românii morți și îngropați acolo de cineva care i-a cinstit cu adevărat înseamnă propagandă naționalistă? Dar ce spun eu, unii au și uitat că acest Mausoleu mai există, au uitat, pur și simplu, că acest loc de cinstire a eroilor neamului există. Unii cred, probabil, că e vreo hardughie făcută de Ceaușescu. Sunt oameni care au murit pentru această țară pentru că, pur și simplu, o iubeau.

Dragi colegi, conștiința națională este o forță în istorie și ea poate modifica fundamental contextul, poate schimba granițele, poate dărâma imperii și poate schimba evenimente la scară mare. Aceasta este una dintre lecțiile transmise nouă de generația de la 1918. Această generație a avut deplina conștiință nu doar legată de identitatea românească, ci și de posibilitatea acțiunii în istorie. A fost o generație pragmatică în sensul cel mai pur al cuvântului, o generație care a crezut în acțiune și voință. Este generația de la care noi, cei de astăzi, avem de învățat. Ion Brătianu, mergând la Paris, declara: „Vrem să fim stăpâni în casa noastră”. Cred că aici avem expresia cea mai limpede a voinței românilor în anul 1918.

Vreau să rostesc și eu de la această tribună numele unor români basarabeni care au militat pentru Unire cu toată tăria, oameni care au sprijinit formarea și consolidarea statului național atât prin activitatea lor dinainte, cât și după Marea Unire: Pantelimon Halippa, Ștefan Ciobanu, Ioan Pelivan, Daniel Ciugureanu, Constantin Popovici, Vasile Stroescu, Constantin Stere. Lor și multor altora ca ei le datorăm transpunerea ideii naționale în realitate. Generația Unirii ne-a lăsat moștenire o construcție solidă, un stat național cu instituții viguroase. Prin legea administrației, prin legile electorale, dar mai ales prin legea educației, Unirea a fost desăvârșită, iar cele trei provincii istorice au fost integrate cu adevărat în structura națională. Doar două decenii i-au luat României Mari să devină în mod efectiv un stat coerent și o națiune puternică. Este un timp record. La fel de important, consolidarea statului național a fost un succes și a rezistat vremurilor.

Ce s-a întâmplat cu mulți dintre cei care au făcut Unirea? Au fost ei cinstiți cum se cuvine sau nu mai știm sau am uitat sau nu ne mai interesează? În acest context, voi propune Biroului Permanent ca această sală să se numească Sala Vasile Stroescu. Vasile Stroescu a fost primul președinte al Parlamentului reunificat al României Mari. După cum știm, ștergerea granițelor dintre România și Basarabia a fost de scurtă durată, acestea fiind reintroduse de pactul semnat de Rusia stalinistă și Germania nazistă. A fost nu numai comunism, a fost și fascism. Reprezentanți de marcă ai acestei generații și-au găsit sfârșitul în lagărul comunist de la Sighet: Pantelimon Halippa, Ioan Pelivan, Daniel Ciugureanu sunt victimele represiunii comuniste din anii ’50. Iuliu Maniu, aliatul politic al Partidului Țărănesc din Basarabia și al românilor basarabeni, a murit încarcerat la Sighet. Tocmai acești mari oameni au fost victimele comunismului și aceasta a fost una dintre fețele urâte ale comunismului, distrugerea conștiințelor națiunii.

La 100 de ani de la Marea Unire, este datoria noastră să nu uităm destinul tragic al generației unioniste și să cunoaștem dimensiunea sacrificiului ei. Este datoria noastră să nu uităm aceste crime și pe cei care le-au comandat și să nu uităm că rezistența în fața opresiunii este forma cea mai înaltă a conștiinței naționale.

Dragi colegi, în legătură cu declaraţia pe care o vom adopta astăzi, am lucrat aseară cu câțiva colegi cărora le mulțumesc, domnului Călin Popescu-Tăriceanu, domnului Ben-Oni Ardelean de la PNL, domnului Tomac de la PMP, colegului nostru Cristian Dumitrescu și altor colegi. Au fost discuții serioase, unii colegi spuneau despre această declarație că este prea tare, alții că este prea moale. Eu le mulțumesc tuturor membrilor din comisiile de politică externă pentru că au acceptat această formă, dar aș vrea să citez un paragraf care, până la urmă, nu a mai fost introdus în această declaraţie, şi anume articolul 8 din Actul Final de la Helsinki: „Toate popoarele au mereu dreptul în deplină libertate să îşi hotărască când şi dacă doresc statutul politic intern şi extern fără ingerinţe exterioare şi să îşi urmărească după propria voie dezvoltarea politică, economică, socială şi culturală”. Pe baza acestui articol 8 de la Helsinki s-a reunificat Germania şi, dragii mei colegi, domnule preşedinte Candu, domnule vicepremier Iurie Leancă, chiar nu avem atâta curaj să spunem clar ce vrem? Şi, ca să nu existe echivoc, eu o spun deschis, simplu şi explicit: eu vreau să ne unim cu Moldova! Vreau să fim împreună în Europa, dar ca o singură naţiune. România a fost puternică atunci când a fost unită. Şi va fi unită! Şi va fi puternică! Acesta este idealul nostru. Acesta este idealul acela de a ne afirma în istorie ca o naţiune unită, liberă şi prosperă, în care toţi cetăţenii ei să se simtă liberi, să se simtă mândri şi să aibă o viaţă mai bună.

La mulţi ani, România!

Urmărește-ne pe Facebook YouTube Twitter

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informații.ÎNCHIDE