10.03.2018

Declarații de presă susținute de președintele PSD Liviu Dragnea și președintele executiv al PSD Viorica Dăncilă după Congresul Extraordinar al Partidului Social Democrat

PSD

Liviu Dragnea: A fost o zi lungă, dar nu foarte lungă, așa cum era pe vremuri. Cred că a fost un Congres care și-a atins principalele obiective, cele din prima parte, care au fost acceptate și susținute de colegii mei se referă la un proiect de dezvoltare pe termen lung axat pe șase domenii prioritare unde România are un potențial mare, și anume infrastructură, agricultură, resurse și energie, educație, sănătate și IT. În perioada următoare o să lansăm în dezbatere publică acest draft pentru a primi corecții, adăugiri de la toate instituțiile interesate, de la toți oamenii de specialitate. De asemenea, proiectul „Growth”, la care noi ținem foarte mult și care va fi, cred eu, un motor de dezvoltare și o sursă de mulțumire pentru fiecare român. Aceasta e dorința noastră, ca fiecare român de aici să știe ce se întâmplă cu el și ce poate face statul pentru el, de la naștere și până la finalul vieții. De asemenea, sunt cele cinci Convenții Naționale pe care le vom lansa în dezbatere, care reprezintă niște obiective serioase pentru noi, și anume aderarea la euro până în 2024, paritatea de gen între bărbați și femei în România, cultură și celelalte două Convenții. În ceea ce privește partea a doua, angajamentul unanim să continuăm procesul de legiferare și de recuperare a democrației din această țară, să modificăm legislația în așa fel încât românii să se simtă liberi în țara lor și să avem cât mai puține, dacă nu deloc, abuzuri care au ieșit la iveală făcute de mai multe instituții din România. Este un suport important din partea Congresului pentru aceste lucruri. Vom începe un proces de modernizare a legilor privind funcționarea serviciilor secrete în România, cele 100 de obiective care vor fi începute în Anul Centenar prezentate de doamna prim-ministru, președinte executiv, Viorica Dăncilă.

Partea a doua a reprezentat partea de alegeri. Este o echipă nouă. Sunt mulțumit, pentru că am atins cele două obiective pe care le-am expus colegilor mei, și anume în conducerea partidului să fie o reprezentare echilibrată a întregii țări, câte doi vicepreședinți din fiecare regiune, și paritatea de gen la care eu țin foarte mult. De asemenea, am vorbit cu doamna premier și președinte executiv Viorica Dăncilă și am rugat-o să se gândească și să ne spună și nouă pe cine va propune în Organizația lor de Femei pentru președinte.

 

Viorica Dăncilă: M-a bucurat susținerea colegilor și colegelor mele. Este un lucru care mă bucură, dar mă și responsabilizează și cred că această alegere a mea va face legătura foarte bună între Guvernul României și partid pentru că eu, în calitatea mea de prim-ministru, nu fac decât să pun în practică programul pe care românii l-au votat în 2016.

În ceea ce privește Organizația de Femei, este o organizație la care țin foarte mult, una dintre cele mai puternice din Europa și cea mai puternică din România, de aceea am considerat că în calitate de președinte interimar trebuie să fie cineva care este devotat acestei organizații, care să fie acceptat de Organizația de Femei. Propunerea pe care o s-o fac domnului președinte este Rovana Plumb.

 

Întrebare: Considerați că a fost un vot corect?

Liviu Dragnea: Eu îmi doresc foarte mult ca după acest Congres toată lumea să înțeleagă și după spiritul acestui Congres, după atitudinea delegaților la Congres, să înțeleagă că marea masă a partidului nu mai acceptă acțiuni care să aducă atingere sau să reprezinte atacuri ale unor membri de partid împotriva acestui partid. Avem obiective mult prea importante, avem o responsabilitate majoră pentru această națiune și nu mai putem continua să comentăm, să dăm răspunsuri la tot felul de afirmații care nici măcar nu pot fi considerate acuzații. Este o diferență semnificativă. Nu vreau să comentez de ce, cine a candidat, de ce n-a candidat. Știți foarte bine că am susținut și am propus și colegii mei au fost de acord să trecem peste orice condiții și oricine a dorit să candideze să poată candida. Este un vot democratic, un vot corect pe care l-a dat fiecare delegat fără să îi fie impus de către cineva și s-a închis, alegerile s-au finalizat astăzi și oricine mai vrea să discute despre aceste lucruri nu cred că mai poate face acest lucru în interiorul partidului.

 

Întrebare: Principalul reproș a fost că n-au putut să aibă un discurs înainte de vot.

Liviu Dragnea: Mă tot stârniți să comentez și chiar nu vreau, îi respect, sunt colegii mei și nu vreau să vorbesc foarte mult despre acest lucru, dar, dacă insistați, dacă aș fi ținut atât de mult să candidez, spunând că lumea mă dorește, mă iubește, mă vrea, mai vin în plen sperând că un discurs întoarce sau nu întoarce? În PSD, cine este cunoscut, este cunoscut de ceva timp, de câțiva ani, este știut de bine, de rău, este apreciat sau nu. Pe de altă parte, niciodată la Congresul PSD oamenii nu sunt ținuți cu arcanul pe scaune. Dacă sunt interesați, stau și ascultă, dacă nu, mai ies pe afară. Toată lumea era obosită, deci, încă o dată spun, nu un discurs în cadrul Congresului poate să influențeze votul atât de mult, adică să debalanseze de la 200 de voturi la 3000 de voturi. Cred că niciun discurs, cel puțin în România, n-ar putea să facă acest lucru.

 

Întrebare: V-a surprins că Adrian Țuțuianu a câștigat în locul lui Șerban Valeca, pe care l-ați susținut?

Liviu Dragnea: I-am susținut pe amândoi, ca să fie foarte clar. Oricare ar fi fost ales, pentru mine au aceeași valoare, sunt colegi foarte buni, colegi foarte bine pregătiți, membri vechi de partid, cu organizații foarte bune și foarte puternice. Acesta a fost votul. Nu înseamnă că Șerban Valeca e mai puțin valoros decât Adrian Țuțuianu. Acum Adi Țuțuianu a primit această responsabilitate de la colegii din regiune și are mult de muncă ca vicepreședinte, dar Șerban Valeca și Organizația Argeș o să înțeleagă că a fost un vot și că avem de muncă împreună în continuare.

 

Întrebare: Cât a contat voința dumneavoastră în aceste alegeri?

Liviu Dragnea: N-am de unde să știu. Întrebați-i pe cei care au făcut sondajul în care au dus PSD la minus, poate sunt mai buni sociologi! Poate a contat, poate nu, dar în PSD nu poți să impui pe cineva care n-are valoare. Numai cine nu cunoaște acest partid, eu mă tot mir că după atâția ani și atâtea exemple sunt colegi care spun că sunt vechi în partid și tot nu înțeleg acest partid! Nu poți să ataci partidul tău și să le ceri colegilor tăi, „Votați-mă, că eu țin cu partidul”. Îmi pare rău!

 

Întrebare: Spuneați că aveți un calendar strict cu legile justiției.

Liviu Dragnea: Da, în această sesiune, așa cum am spus și anul trecut, până la finalul sesiunii legile justiției sunt adoptate și au fost adoptate, dar nu înseamnă că s-au făcut sub presiune. Articolele declarate neconstituționale de Curte vor fi modificate în raport cu ceea ce a decis Curtea Constituțională, iar la codurile penale la fel, cu dezbateri largi, cu aceeași implicare pentru care le mulțumim și CSM-ului, și asociațiilor de magistrați, cu o comunicare mult mai bună și directă cu Consiliul Europei, cu Comisia Europeană, în așa fel încât schimbul de informații să fie cel corect și să avem la final niște coduri penale pe care trebuie să le modificăm din cel puțin trei motive: sunt două directive europene, 42/2014, 343/2016, care trebuie să fie transpuse în legislație până în aprilie și sigur nu o să ajungem până atunci, apoi avem un risc de infringement.

 

Întrebare: De ce nu s-a discutat această directivă până acum?

Liviu Dragnea: De ce nu s-a discutat? Dați înapoi toate imaginile și toate atacurile și toate intervențiile. Al doilea motiv: deciziile Curții Constituționale din România care, ne place sau nu, sunt obligatorii, plus deciziile CEDO. Sunt cele trei motive principale pentru care codurile penale trebuie modificate. Explicațiile sunt simple și calendarul este până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare.

 

Întrebare: Nu este atipic că nu a participat niciun fost președinte al partidului?

Liviu Dragnea: Eu cred că au participat prin reprezentanți, prin cei pe care i-au susținut.

 

Întrebare: Ați văzut protestele din fața Sălii Palatului?

Liviu Dragnea: Nu le-am văzut, nici nu le-am auzit. Eram în sală, îmi pare rău, îmi cer scuze. Eu v-am spus și când am venit că am venit la acest Congres, unde erau 4000 de colegi. M-a interesat foarte mult ce zic colegii mei și mă interesează în continuare ce zic colegii mei care au fost la Congres și cei din tot partidul și cei care ne-au ales pe noi.

 

Întrebare: Unii colegi ziceau că au auzit un discurs de viitor candidat la președinția României. Este o înscriere neoficială?

Liviu Dragnea: Categoric nu. Am prezentat astăzi lucrurile în care cred foarte mult, a fost un discurs care a prezentat niște obiective la care lucrez împreună cu colegii cu care am lucrat și la programul de guvernare. Dacă a fost considerat așa, este o pură coincidență. Nu are nicio legătură cu o eventuală candidatură la președinție dintr-un motiv foarte simplu: PSD nu-și va desemna în această perioadă vreun candidat la prezidențiale. Este timp.

 

Întrebare: Dar nu excludeți să fiți cel care va candida în cele din urmă?

Liviu Dragnea: Tocmai am răspuns.

 

Întrebare: Cu arhiva SIPA ce se va întâmpla?

Liviu Dragnea: Sper ca o nouă conducere la Comisia SIPA să vrea să facă lumină, așa cum ne-o dorim cu toții.

 

Întrebare: Am văzut că ați făcut apel la Administrația Prezidențială, la cei din opoziție, astfel încât să înceapă dezbateri naționale pe toate aceste puncte. Aveți de gând să mergeți la președintele Klaus Iohannis să îi transmiteți acest document?

Liviu Dragnea: Noi vom finaliza acest draft într-o perioadă rezonabilă, o să-l punem la dispoziția tuturor și vom fi deschiși și dispuși să discutăm cu toții împreună, separat, ei între ei. Este important să ajungem la o formă care să creeze niște premize serioase de dezvoltare pentru România, cu care avem șanse uriașe, dar vreau să aduc aminte ce-am mai spus și niciun cuvânt din discursul meu n-a fost spus așa, ca să dea bine: într-un fel sau altul, acest program se va materializa printr-o lege și vreau ca toată lumea să contribuie la această lege, dacă se dorește, dar tot vom ajunge la acea lege.

 

Întrebare: De ce nu i-ați trimis o invitație fostului președinte Ion Iliescu?

Liviu Dragnea: Nu cred că putea să vină.

Vă mulțumesc mult!

Urmărește-ne pe Facebook YouTube Twitter

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informații.ÎNCHIDE