13.03.2018

Declarații de presă susținute de președintele PSD Liviu Dragnea la Parlament

PSD

 

Am avut o întâlnire cu miniștrii Apărării din țările din formatul B9. Este vorba de țările din flancul estic al Alianței Nord-Atlantice. Le-am spus care sunt opiniile mele în câteva teme importante. Pentru România, din punctul meu și al nostru de vedere, garanții securității noastre naționale sunt apartenența la NATO și Parteneriatul Strategic cu Statele Unite. De asemenea, cred că NATO trebuie să aibă o abordare mult mai coerentă în ceea ce privește întărirea flancului estic, pentru că trebuie să înțelegem că granița estică a Uniunii Europene, care sunt statele reprezentate astăzi aici, este poate cea mai importantă zonă din NATO, ținând cont și de evoluțiile din zona extinsă a Mării Negre, de acțiunile Rusiei, de ceea ce se întâmplă în zona noastră. De asemenea, le-am spus oaspeților noștri că este nevoie de o coerență în ceea ce privește abordările naționale în domeniul apărării și securității naționale și o colaborare mult mai aplicată, mult mai eficientă între cele nouă țări. De asemenea, România și Polonia, ținând cont și de mărimea țărilor noastre, ținând cont și de contribuția și implicările noastre în ceea ce privește acțiunile NATO pe diversele teatre de operațiuni, de asemenea, decizia noastră asumată și implementată de alocare a unor sume importante pentru domeniul apărării, cel puțin 2% din PIB. România și Polonia, în viziunea noastră, trebuie să aibă un rol foarte important la masa la care se iau marile decizii, pentru că această zonă a devenit în ultima perioadă de o importanță foarte mare, zona Mării Negre, zona în care ne aflăm și noi, o zonă care comportă și riscuri pentru țara noastră și pentru țările din flancul estic. În consecință, trebuie să fim tratate ținând cont de noile condiții.

Acestea au fost lucrurile pe care le-am spus, în primul rând, și le susținem în continuare.

 

Întrebare: Ați discutat concret și despre înzestrare pe Marea Neagră?

Liviu Dragnea: Am vorbit despre faptul că în această perioadă, datorită alocării substanțiale de fonduri pentru apărare, Armata Română se află într-un plin proces de transformare, de modernizare, de înnoire și, de asemenea, industria de apărare românească intră în acest proces, pentru că unul dintre obiectivele noastre principale îl reprezintă ca cea mai mare parte din banii alocați pentru înzestrare să fie folosiți în industria de apărare românească, de fapt, o mare parte din echipamentele militare pe care le achiziționăm să se fabrice aici, în România, lucru care, cu o excepție, una sau două excepții, deja a început să se întâmple. În ceea ce privește dotările militare pentru zona Mării Negre, nu am intrat aici în amănunte, este o discuție aplicată pe care au purtat-o și pe care o vor purta în continuare. De asemenea, mi-am exprimat speranța, dorința ca la summitul din iulie să se adopte o politică foarte clară, bine definită și coerentă în ceea ce privește flancul estic, pentru că la această oră nu cred că este conturat un asemenea plan. Din punctul meu de vedere, proiectul PESCO este bun. Într-adevăr, Uniunea Europeană trebuie să aibă o structură de apărare bine definită, dar nu aș fi de acord ca această structură să intre în concurență cu NATO sau cu Statele Unite, ba dimpotrivă.

 

Întrebare: Președintele Iohannis vorbea despre o flotă în comun cu Bulgaria. A mai rămas ceva să discutați?

Liviu Dragnea: Eu cred că trebuie să fie o abordare mult mai largă. Aici nu putem vorbi doar despre România, Bulgaria, trebuie să fie o abordare mult mai largă, pentru că flancul estic în special trebuie să fie pregătit să facă față tuturor tipurilor de provocări și amenințări, indiferent de tipul acestora și indiferent de proveniența acestora, deci nu e vorba numai de două țări. Cred că trebuie o abordare mult mai largă, adică doar România și Bulgaria nu pot construi ceva foarte puternic.

 

Întrebare: A fost depus în Parlament un nou proiect privind pensiile speciale pentru aleșii locali. Este asumat la nivel central de partid? Cei mai mulți semnatari sunt de la PSD.

Liviu Dragnea: Când o să-l văd, o să vă răspund. Deocamdată nu-l știu.

 

Întrebare: INS a anunțat azi un grad ridicat al inflației, a ajuns la 4,7%.

Liviu Dragnea: Aștept mai întâi să vedem ce reacție are Guvernul, după care o să vorbesc și eu.

 

Întrebare: Cu principiul pensiilor speciale sunteți de acord? Dumneavoastră ați fost multă vreme la nivelul aleșilor locali. Merită? Au nevoie? Se impune?

Liviu Dragnea: Repet, când o să-l văd, o să-mi spun un punct de vedere. Până nu văd proiectul de lege, puteți să-mi cereți un punct de vedere, dar v-am răspuns foarte clar și foarte deschis.

Urmărește-ne pe Facebook YouTube Twitter

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informații.ÎNCHIDE