26.03.2018

Declarații de presă susținute de președintele PSD Liviu Dragnea după ședința BPN, la Parlament

PSD

Am avut câteva teme importante. Am discutat despre modificarea legii referendumului, sperăm să se adopte modificările și să ajungă la Camera Deputaților, urmând ca aici, în procedură de urgență, să o adoptăm, după care să o trimitem la promulgare. După ce președintele o promulgă, după ce va fi publicată în „Monitorul Oficial”, vom decide imediat să se continue procedura în Senat, respectiv votul efectiv pentru revizuirea Constituției și stabilirea datei referendumului. În același timp, vreau să reiterez ce-am spus în mai multe rânduri, nu putem să nu analizăm și situația unei minorități din România, și anume să discutăm serios despre oportunitatea legiferării unui tip de parteneriat civil și i-am rugat pe colegii mei, pe domnul Victor Negrescu, să poarte discuții cu ONG-urile din domeniu pentru a merge nu neapărat în paralel, dar către o formă legislativă prin care să se reglementeze și această situație.

Am vorbit despre legile justiției care, teoretic, trebuie să intre în vot final astăzi la Senat. Până când s-a terminat Biroul Permanent Național, nu știu dacă din comisia specială au ieșit toate cele trei legi. Sper că da, au ieșit, deci o să intre la vot final, după care, probabil, din ce am auzit, PNL și USR vor ataca din nou la Curtea Constituțională, nu știm ce, dar probabil că vor uza de acest drept. După acest demers, dacă va fi respinsă contestația lor, le vom trimite la promulgare.

Am vorbit despre un proiect de modificare a legislației privind securitatea națională. Așa cum am anunțat la Congres, am desemnat astăzi doi coordonatori din partea PSD, domnul Gabriel Vlase și domnul Claudiu Manda. Decizia noastră politică pe care o vom discuta și sperăm să obținem acceptul colegilor de la ALDE este să înființăm o comisie specială. Ca termen realist, săptămâna viitoare, miercuri, înființăm această comisie specială pentru a porni acest proces de modificare a legislației privind securitatea națională.

Am vorbit, de asemenea, despre descentralizare. Au fost mai multe intervenții ale colegilor mei din BPN care s-au referit la o reticență mare din partea membrilor Cabinetului în ceea ce privește descentralizarea, și anume că toți spun că este foarte bună, dar nu acum! Am rugat-o pe doamna prim-ministru ca joi după-amiază să am o întâlnire și o să îl rog pe domnul Tăriceanu să vină cu domnii și doamnele ministru pentru a lămuri odată pentru totdeauna atitudinea miniștrilor față de descentralizare Este o decizie politică asumată și în programul de guvernare, și în coaliție și este un proces care trebuie să înceapă foarte repede.

De asemenea, s-a stabilit cu vicepreședinții care au prezentat o mică informare cu privire la ceea ce-au făcut în săptămâna precedentă în regiunile respective și vor transmite periodic proiectele politice, dar și publice care sunt solicitate din regiunea respectivă, urmând ca doamna prim-ministru să stabilească procedura și maniera în care proiectele care țin de Guvern să fie rezolvate.

Un alt subiect important: astăzi am desemnat reprezentantul nostru, al PSD, pentru relația cu Republica Moldova în persoana domnului Dumitru Buzatu.

 

Întrebare: Ați discutat despre evaluarea Guvernului?

Liviu Dragnea: Nu facem evaluarea Guvernului, nu facem evaluarea miniștrilor, facem evaluarea îndeplinirii programului de guvernare. Premierul o face în permanență, rămâne ca în coaliție să decidem când facem o primă discuție despre acest lucru.

 

Întrebare: Ați avut vreo discuție despre vreo remaniere cu premierul?

Liviu Dragnea: Nu. Remanierile guvernamentale nu le fac unii colegi de-ai noștri la televizor sau prin cafenele. Nu s-a discutat despre nicio remaniere guvernamentală, nici eu cu doamna prim-ministru, nici eu cu domnul Tăriceanu, nici domnul Tăriceanu cu doamna prim-ministru, nici în partid n-am discutat și, din câte am auzit, nici în ALDE. Deci este un fake news!

 

Întrebare: Admiteți că sunt colegi în PSD nemulțumiți de miniștri?

Liviu Dragnea: Ce logică puteți să aveți! L-am văzut pe domnul Codrin Ștefănescu, care spunea că sigur va fi o remaniere guvernamentală. Poate în guvernul dumnealui, în acesta nu!

 

Întrebare: Cine sunt miniștrii care se opun descentralizării?

Liviu Dragnea: Aproape toți! O să vreau să aflu și eu motivul joi, pentru că-s foarte curios.

 

Întrebare: De ce ați ales să se desfășoare și o lege privind parteneriatul civil?

Liviu Dragnea: Am menționat acest lucru de vreo zece ori în ultimul an.

 

Întrebare: Vă e teamă de protestele celor care reprezintă o minoritate?

Liviu Dragnea: Nu. Motivul meu nu este teama de eventuale proteste, nici n-am auzit că se intenționează să se întâmple acest lucru. Am explicat destul de clar și simplu că este vorba despre o minoritate pe care nu ne putem face că nu o vedem sau nu putem spune că nu există. Ca orice minoritate dintr-o societate, trebuie să fie tratată așa cum trebuie și atunci cred că trebuie să găsim, să încercăm măcar să găsim o modalitate prin care o parte dintre solicitările dumnealor să fie rezolvate.

 

Întrebare: Este o decizie politică reglementarea parteneriatului civil, așa cum e în alte state din Uniunea Europeană, sau lansați o dezbatere?

Liviu Dragnea: Da, lansăm o dezbatere.

 

Întrebare: Este un fake news presupusa neînțelegere dintre dumneavoastră și domnul Tăriceanu legate de dorința ALDE de a avea un candidat propriu?

Liviu Dragnea: Nu este un fake news, este o prostie. Între mine și Călin Popescu-Tăriceanu nu există niciun fel de tensiune, ba dimpotrivă.

 

Întrebare: În legătură cu sondajele comandate de ALDE aveți vreo nemulțumire?

Liviu Dragnea: Nu, dar am auzit tot felul de interpretări, inclusiv din partea celor care le-au executat, că erau o parte dintre cei care votau cu nu știu cine și care erau întrebați… eu i-am spus domnului Tăriceanu că nu mă interesează sondajele făcute în această perioadă, ne interesează programul de guvernare.

 

Întrebare: Când decideți în coaliție cum candidați la alegerile europarlamentare și prezidențiale?

Liviu Dragnea: Nu acum, mult mai încolo.

 

Întrebare: Faceți în PSD sondaje în acest sens, veți măsura anumiți lideri ai partidului?

Liviu Dragnea: Da, dar nu acum, mai încolo, mult mai încolo, o spun mereu!

 

Întrebare: Legile securității naționale vizează strict legile legate de activitatea serviciilor secrete sau aveți în vedere ceva mai amplu?

Liviu Dragnea: Sunt vreo 15 legi, din câte am auzit. Cei doi colegi vor face lista cu toate actele normative care trebuie modificate.

 

Întrebare: Care este termenul limită?

Liviu Dragnea: Deocamdată am stabilit termenul la care să înființăm comisia specială. Cât de repede!

 

Întrebare: Colegii cu funcții la nivel local au vorbit despre o lege a achizițiilor publice. Până la mijlocul lunii aprilie, cum ar trebui să arate această lege?

Liviu Dragnea: Este vorba de modificarea legii achizițiilor publice, despre legea privind societățile comerciale. Trebuie să discutăm și de alte acte normative, pentru că e vorba despre un pachet. Eu le-am cerut tuturor să nu uite care sunt obiectivele asumate de către noi, și anume să simplificăm procedurile, în așa fel încât să încercăm să diminuăm acest sport național cu privire la contestații, nu să nu se facă contestații, dar să nu ne mai blocheze trei-patru ani de zile din momentul deciziei de a realiza un obiectiv major până la prima sapă.

 

Întrebare: Revenind la SRI, ați fost invitat la bilanțul SRI?

Liviu Dragnea: Nu. Cum adică „revenind”? N-am vorbit despre SRI astăzi.

 

Întrebare: Domnul Negoiță și domnul Teodorovici vorbeau despre o autoritate care să facă achizițiile și la care primarii să se poată duce să cumpere. Este o soluție?

Liviu Dragnea: O să vedeți în proiectul de act normativ, dar eu sunt foarte bucuros că au început să citească programul de guvernare.

 

Întrebare: Considerați că există un cadru legal care să permită o descentralizare rapidă sau trebuie aduse completări legislației? Inclusiv modificarea Constituției?

Liviu Dragnea: Hai să fim serioși, nu e nevoie de modificarea Constituției pentru descentralizare. Cei care se opun descentralizării – nu mă refer doar la miniștri, unii au început să exprime așa-zisele argumente din partea funcționarilor - sunt alte forțe care, probabil, s-au opus mereu descentralizării. Avem cadrul legal suficient, dacă mai e cazul adoptăm acte normative, dar la ce avem acum se poate realiza descentralizarea pe cadrul legislativ existent.

 

Întrebare: Care ar fi principalele elemente ale descentralizării?

Liviu Dragnea: Lăsați-mă să vorbesc cu miniștrii, că după aceea spun ceva și mă duc și mă ceartă!

 

Întrebare: Unul dintre martorii din dosarul dumneavoastră, Teodor Nițulescu, spunea că ați avut o întâlnire în septembrie anul trecut la solicitarea dumneavoastră. Ne puteți spune ce ați discutat?

Liviu Dragnea: Nu pot să spun decât că minte parțial. Este un dosar, totuși. Chiar nu aveți niciun respect față de acea instituție?

 

Întrebare: Vorbim despre o întâlnire care ar fi avut loc anul trecut…

Liviu Dragnea: Și voi nu sunteți informați? Voi, la trustul vostru, n-aveți informațiile acestea? Nu vorbesc despre acel dosar. Un asemenea dosar cu o asemenea gravitate? Putem vorbi la o conferință de presă despre el? Nu pot să răspund la această întrebare. Dacă DNA vrea să mi-o pună, să mi-o pună direct! Te folosește pe tine?

 

Întrebare: În legătură cu referendumul pentru familie, ca dată, este luna mai?

Liviu Dragnea: Nu mai vreau să enunț niciun termen până când nu vedem publicată în „Monitorul Oficial” legea, pentru că mai avem promulgarea de la domnul președinte și așteptăm.

 

Întrebare: Dumneavoastră sunteți mulțumit de forma în care ies din comisie legile justiției?

Liviu Dragnea: Da, sunt mulțumit. De ce să nu fiu mulțumit? Este vorba despre modificări aduse legilor la solicitarea obligatorie a Curții Constituționale.

 

Întrebare: Apropo de celebra directivă care trebuia transpusă până în luna aprilie, discutați cu premierul să dea o ordonanță de urgență?

Liviu Dragnea: N-am discutat acest lucru. Comisia specială trebuie să încheie acest proces cu legile justiției și trebuie să înceapă procedura de implementare în legislație a celor două directive europene, a deciziilor Curții Constituționale și a deciziilor CEDO.

 

Întrebare: Mai avem timp până în luna aprilie?

Liviu Dragnea: Până în aprilie nu, e clar.

 

Întrebare: Președintele a anunțat că va lua o decizie cu privire la revocarea doamnei Kövesi după Paști. Aveți ceva speranțe? Au fost discuții cu președintele României?

Liviu Dragnea: Eu n-am discutat cu președintele pe această temă și nu e o întrebare corectă. Cum adică „speranțe” să am eu? Treaba lor ce fac!

 

Întrebare: Pentru ce s-a convocat Comitetul Executiv Național?

Liviu Dragnea: Sunt multe teme de discuție acolo. E primul CEX de după Congres.

 

Întrebare: Ar putea să îi fie retras sprijinul politic lui Codrin Ștefănescu din funcția de secretar general adjunct în acest CEX?

Liviu Dragnea: Credeți că facem CEX pentru domnul Codrin Ștefănescu? Trebuie un Congres pentru dumnealui!

 

Întrebare: Există vreo legătură între Elliott Broidy și faptul că acesta v-a invitat în America la învestirea președintelui Trump și faptul că a fost semnat cu acord de parteneriat între două ministere și Elliott Broidy?

Liviu Dragnea: Eu n-am fost la acele două ministere cu domnul Broidy, altcineva a fost. Întrebați miniștrii! Am aflat din presă.

 

Întrebare: Vă referiți la Mihai Fifor? E o coincidență sau nu?

Liviu Dragnea: Nu, n-are nicio legătură deplasarea mea în Statele Unite cu acele contracte. Eu zic că sunteți televiziuni serioase, investigați și o să ajungeți la adevăr.

 

Întrebare: Voiam să vă întreb despre un proiect al domnului Toader, potrivit căruia acei deținuți care sunt în închisori în condiții improprii ar putea fi despăgubiți de statul român. Cum vedeți acest proiect?

Liviu Dragnea: A ajuns proiectul la Cameră? Atunci discutăm.

 

Întrebare: Ministrul Justiției spunea că pleacă astăzi în Serbia pentru a discuta despre extrădarea lui Sebastian Ghiță. Mai poate cere această extrădare din moment ce în raportul privind revocarea șefei DNA se vorbește chiar despre probe falsificate?

Liviu Dragnea: Nu știu.

 

Întrebare: Ați avut o discuție cu dumnealui?

Liviu Dragnea: Nu.

 

Întrebare: V-am întrebat de speranțe privind revocarea șefei DNA pentru că președintele a spus deja că o susține. Există un plan B dacă se refuză revocarea?

Liviu Dragnea: Nu.

La revedere, o zi bună!

Urmărește-ne pe Facebook YouTube Twitter

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informații.ÎNCHIDE