31.01.2018

Declarații de presă susținute de președintele PSD Liviu Dragnea după participarea la ședința deputaților PSD, la Parlament

PSD

Am avut o ședință a grupului parlamentar PSD din Camera Deputaților. Pentru cele trei locuri de vicepreședinți au rămas aceiași colegi, Gabriel Vlase, Florin Iordache, Carmen Mihălcescu, pentru cele două locuri de secretar a rămas domnul Georgian Pop și a fost votat al doilea secretar, domnul Mircea Drăghici. Pentru postul de chestor, domnul Marcel Ciolacu.

 

Întrebare: Spuneați că veți vorbi despre cum va arăta noua sesiune parlamentară.

Liviu Dragnea: Am discutat și despre luările de poziții pe care le-au avut colegii noștri, care au fost destul de puține, ceea ce arată un nivel de implicare scăzut pentru o mare parte dintre colegii noștri. De asemenea, o coordonare mai bună între președinții de comisii sau vicepreședinții din comisiile parlamentare membri PSD cu colegii noștri din Biroul Permanent și cu liderul de grup. De asemenea, dintre președinții comisiilor și membrii PSD din comisie, le-am cerut colegilor și colegelor care lucrează la grupul parlamentar să le asigure parlamentarilor PSD care doresc proiectele de legi în format scris să-l primească așa, pentru că au spus mulți colegi – eu lucrez la fel – că vor să fie forma scrisă pentru a putea face observații, completări sau alte adnotări. Toți le vor primi în forma electronică, dar dacă sunt colegi care vor efectiv să lucreze pe ele, să îl primească și în forma scrisă.

 

Întrebare: Nu „paperless”, cum spunea domnul Zgonea?

Liviu Dragnea: „Paperless”, „paperless”, e bun și „paperlessul”, dar e bine și „with paper”, că noi așa am fost crescuți și vă spun că e o învățătură sănătoasă. De asemenea, în ceea ce privește prezența, există în continuare nemulțumirea care persistă din sesiunea trecută că mulți colegi de-ai noștri s-au obișnuit să nu vină la vot. Am spus și colegilor mei din Senat, pe care îi apreciez foarte mult, un grup foarte serios, le-am spus și colegilor din Cameră, n-o fac deloc cu răutate, că am cerut celor care lucrează la grupul parlamentar ca începând de luni prezența tuturor parlamentarilor noștri să fie făcută publică, în special în presa locală din județul fiecărui parlamentar pentru a-l ajuta să fie mult mai cunoscut în județul respectiv și ca cetățenii de acolo pe care îi reprezintă să fie mult mai la curent cu activitatea pe care o desfășoară, pentru că dacă nu e aici, înseamnă că e în teritoriu și măcar să știe ce fac colegii noștri.

 

Întrebare: Ați fost informat cu privire la declarația președintelui Uniunii Europene?

Liviu Dragnea: De aceea am și întârziat puțin, pentru că m-am uitat acum, când am terminat întâlnirea, la declarația președintelui Juncker și la declarația președintelui Iohannis. Am apreciat foarte mult ce a spus președintele Iohannis. Am același punct de vedere. De fapt, și domnul Juncker a spus, poate cu alte cuvinte, același lucru: legile justiției vor fi puse în acord cu deciziile Curții Constituționale. Sunt deja două legi care au ieșit de la Curte și care se întorc la Parlament. Va urma și a treia lege, o să vedem ce decide Curtea. De asemenea, susțin același punct de vedere, că este o problemă care ține de România și e bine ca noi s-o rezolvăm aici și sigur vom găsi, n-avem de ce să nu găsim, punctele de vedere comune pentru ca obiectivele pe care și noi le avem și înțeleg că toată lumea de bună-credință le are, și anume independența justiției să nu fie afectată și bunul mers al actului de justiție în România să fie încurajat și întărit, deci nu văd de ce am avea puncte de vedere diferite.

 

Întrebare: Domnul Juncker a spus că dacă legile justiției rămân așa cum au ieșit din Parlament, discuția pe MCV și Schengen…

Liviu Dragnea: …se va pune în alți termeni. În primul rând, nu mai rămâne forma adoptată, pentru că ele vor fi modificate în acord cu deciziile Curții Constituționale, dar revin la declarația președintelui Iohannis, care a spus că va face tot ce este posibil – și noi, de altfel – ca închiderea MCV și aderarea la Schengen să nu fie afectate de aceste legi. Mai mult decât atât, noi insistăm în continuare pe discuții punctuale pe un articol, două, n articole care să zicem că ar putea afecta independența justiției și pe care parlamentarii din Comisie și noi în plen nu le-am observat.

 

Întrebare: Ați avut vreo discuție cu domnul Iordache referitor la deciziile Curții? Cum a reușit să facă alte articole care sunt din nou neconstituționale? Iar ne întoarcem la comisii, iar stăm în dezbateri. I-ați cerut vreun termen?

Liviu Dragnea: Acum, după deciziile pe care le-a luat Curtea Constituțională, restul articolelor care n-au fost declarate neconstituționale au fost declarate constituționale, ceea ce este un lucru bun! Se întorc la Parlament, orice le poate ataca la Curtea Constituțională și numai judecătorii Curții știu exact cum să interpreteze Constituția. În Parlament se mai poate greși, dar nu e vorba despre articole fundamentale, de niște prevederi fundamentale. Oricare articol este important, sigur. Așa a fost o interpretare pe care au dat-o în comisia specială și o vom repara în Parlament. Nu văd de ce ar trebui să fie întârziate, ele trebuie finalizate.

 

Întrebare: Ați avut o discuție atât de bună cu președintele? Vedem declarații binevoitoare din partea dumneavoastră.

Liviu Dragnea: Oricând președintele României are o declarație, o luare de poziție, o atitudine cu care eu sunt de acord, n-am avut nici înainte, n-o să am nici acum, nici pe viitor o altă poziție. Dacă președintele României are afirmații, poziții, atitudini cu care nu sunt de acord, o să îmi exprim și atunci părerea mea fără niciun fel de ezitare.

 

Întrebare: Ați vorbit cu președintele și despre povestea legată de Serviciul de Protecție și Pază? Doamna Dăncilă este vicepreședinte al CSAT și multe persoane din spațiul public vorbesc că ar putea fi o problemă de siguranță națională.

Liviu Dragnea: Nu am discutat cu președintele despre acest subiect, ci doar despre deplasarea pe care urma să o facă la Bruxelles. În ceea ce privește decizia întregului Guvern de a nu beneficia de serviciile SPP, vă spun cu toată tăria că nu există niciun articol sau prevedere legală care să oblige pe cineva să beneficieze de o protecție pe care nu și-o dorește. Nu există această posibilitate de obligare, iar din punct de vedere al riscului de securitate națională, care ar fi acela?

 

Întrebare: S-a vorbit mult despre acest lucru, având această poziție, premierul are acces la informații secrete și la documente secrete și ar putea fi o vulnerabilitate.

Liviu Dragnea: Sunt analiști care spun altceva. Dar care ar fi vulnerabilitatea, dacă tot discutăm despre acest lucru?

 

Întrebare: Ce reproșați, mai precis, SPP?

Liviu Dragnea: Eu? Dar nu trebuie să mă întrebați pe mine. Eu am luat decizia, am spus-o de mult, că nu doresc să beneficiez și am și acționat în acest sens. Ce am avut de spus despre șeful SPP am spus, dar eu nu cred că este o mare problemă acolo, că am văzut foarte mare veselie, tocmai și-au achiziționat încă trei bolizi, înseamnă că e în plină dezvoltare.

 

Întrebare: Credeți că ar trebui schimbat șeful SPP?

Liviu Dragnea: E o decizie a președintelui. Eu nu sunt președintele României.

 

Întrebare: Au apărut voci în PSD care vorbesc despre o eventuală comisie de anchetă care să-l vizeze pe domnul Pahonțu. Îi sprijiniți în acest demers?

Liviu Dragnea: Am văzut o știre, nu știu dacă e reală, că Parchetul General s-ar fi autosesizat, deci dacă începe acolo o anchetă…

 

Întrebare: Ce criterii îl recomandă pe Darius Vâlcov să fie consilier de stat?

Liviu Dragnea: Darius Vâlcov este recomandat de pregătirea lui economico-financiară foarte bună și pentru această țară experiența lui trebuie folosită, pentru că este important pentru programul de guvernare care aduce beneficii la milioane de români.

 

Întrebare: Chiar dacă se încalcă statutul și codul etic al partidului?

Liviu Dragnea: Dar acolo nu este o structură de partid, nu e o funcție de conducere în partid.

 

Întrebare: În această sesiune ar trebui să fie modificate codurile penale. Au existat variante că ar putea fi trecut prin ordonanță de urgență.

Liviu Dragnea: Cine spunea, Gușă sau Ponta? Pe Ponta l-am auzit. Nu, n-am auzit, nici vorbă, nu cred!

 

Întrebare: Trec prin aceeași comisie pe unde au trecut și legile justiției, prin comisia Iordache?

Liviu Dragnea: Categoric. E vorba de implementarea unei directive europene, care se pare că e obligatorie, totuși, și pentru România, de implementarea deciziilor CEDO și a deciziilor Curții Constituționale în Parlament. Eu n-am auzit de la doamna prim-ministru intenția de a adopta vreo ordonanță în acest sens și nu s-a vorbit de așa ceva. Sunt numai petarde!

 

Întrebare: Îi veți cere președintelui Iohannis schimbarea șefului SPP?

Liviu Dragnea: Eu personal nu. Președintele va analiza și va decide ce vrea să facă cu acest personaj. Este dreptul dumnealui, eu nu vreau să îl influențez, adică nu vreau să-i cer absolut nimic.

 

Întrebare: Vă mențineți afirmația că este un personaj veninos?

Liviu Dragnea: Da.

 

Întrebare: De ce?

Liviu Dragnea: O mențin. Dacă mă cheamă la Parchet, o să spun acolo. Mă duc să spun lucruri pe care le-am spus în presă?

 

Întrebare: Ar trebui să îi protejeze pe oficialii străini care vin în România sau luați în calcul alte variante?

Liviu Dragnea: Eu nu iau în calcul nimic. Deocamdată avem o lege. Dacă se va gândi cineva să se modifice această lege, o să îmi dau cu părerea atunci. Deocamdată avem o lege în vigoare, e o decizie pe care a luat-o fiecare membru al Guvernului în parte, de care am luat act, pe care am luat-o și eu. Am înțeles, nu sunt sigur, că se gândește și domnul președinte Tăriceanu. Treaba lor!

 

Întrebare: Despre conducerea SIE ați discutat cu președintele României?

Liviu Dragnea: Nu.

 

Întrebare: Dar este un subiect pe agendă?

Liviu Dragnea: Pe agenda noastră, la Parlament, e de mult. Se pare, totuși, că e o perioadă foarte lungă de când acest serviciu nu are directorul civil sau, mă rog, teoretic civil și cred că ar fi bine să se numească, totuși.

 

Întrebare: Mandatele celor care sunt în conducerea acestor servicii ar trebui să scadă, în sensul în care în Parlament sau la președinte au un mandat de cinci ani?

Liviu Dragnea: Eu cred și sper că în acest an, în această sesiune, poate, începem să discutăm serios despre legile siguranței naționale, despre legea SRI, despre legea SIE. Sunt legi foarte vechi și chiar din interiorul acestor structuri se solicită să fie modificate, pentru că sunt, totuși, 17 ani și zona de intelligence a avansat foarte mult în lume, inclusiv în România. SRI și SIE sunt două structuri extrem de respectate de către partenerii noștri și foarte profesioniste. Au ofițeri care lucrează foarte apreciați și sunt foarte buni și cred că au nevoie de o legislație mult mai modernă. Cred că aici trebuie să ne gândim serios să începem o discuție aplicată, nu ușoară, dar aplicată despre legile care stabilesc funcționarea acestor două structuri care să conțină ceea ce trebuie ca aceste două structuri să fie mult mai eficiente, în primul rând să fie ajutate să aibă o activitate mai bună și, poate, ajutate să se concentreze mai mult către obiectivele care au stat la baza rațiunii pentru care au fost înființate, cele esențiale.

 

Întrebare: Sunteți mulțumit de activitatea conducerii SRI?

Liviu Dragnea: Eu îl apreciez pe Eduard Hellvig. Pe restul nu-i cunosc. Am înțeles că e un adjunct, cred că l-am întâlnit o dată, nu mai știu în ce activitate sau adunare, dar pe Eduard Hellvig îl știu. Am încredere în buna lui credință. Ne știm de mult. A fost un om politic, știu cum gândește, îi știu caracterul, cred că vrea să facă lucruri bune, în sensul de a face din SRI ceea ce ne dorim cu toții, un serviciu foarte bun, performant și îndreptat către adevăratele riscuri la adresa securității naționale. Sper să și poată! E un om tenace și sper să și poată.

 

Întrebare: Luați în calcul schimbarea legii de organizare a SPP?

Liviu Dragnea: Sincer, deocamdată nu ne-am gândit la acest lucru, dar nu se poate porni, cred eu, într-un asemenea demers fără o discuție cu președintele României. Este o structură, totuși, în subordinea exclusivă a președintelui. Dincolo de aviz, o să vedem cum evoluează lucrurile.

 

Întrebare: Discutați des cu Eduard Hellvig?

Liviu Dragnea: Mult mai puțin des decât, poate, ar trebui, poate o dată pe lună, la telefon.

 

Întrebare: Nu vă întâlniți cu domnia-sa niciodată?

Liviu Dragnea: M-am întâlnit cu domnia-sa, dar nu ne-am întâlnit așa, neoficial.

 

Întrebare: Guvernul a renunțat la SPP. Care au fost demersurile făcute în acest sens, care este procedura?

Liviu Dragnea: Dar nu mă întrebați pe mine! Întrebați la SPP, ei știu care e procedura.

 

Întrebare: Mă gândeam că v-a spus doamna Dăncilă cum a procedat.

Liviu Dragnea: Nu. N-am vorbit.

 

Întrebare: Ați spus că n-o să cereți demiterea dumneavoastră personal directorului SPP. Există șanse să o facă Viorica Dăncilă?

Liviu Dragnea: Nu cred că e principala dumneaei preocupare.

 

Întrebare: Una subsidiară, dacă nu principală?

Liviu Dragnea: Nu cred. Nu m-a angajat consilier doamna Dăncilă!

 

Întrebare: Dar va supune atenției CSAT prestația domnului Lucian Pahonțu în fruntea SPP?

Liviu Dragnea: Sincer, nu m-a luat consilier, nu am de unde să știu ce va face, cum gândește.

 

Întrebare: Subiectul a fost lansat în spațiul public de dumneavoastră, de aceea vă întrebăm.

Liviu Dragnea: Știu, dacă mă întrebați despre ce a gândit și ce va face doamna Viorica Dăncilă?

 

Întrebare: Este posibil să vorbiți cu domnia-sa și să luați o decizie împreună.

Liviu Dragnea: Știu. Mai stăm o jumătate de oră să facem acest ping-pong? N-am vorbit și nu are de ce să îmi spună mie acest lucru.

Vă mulțumesc mult!

Urmărește-ne pe Facebook YouTube Twitter

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informații.ÎNCHIDE