20.04.2017

Declarații de presă susținute de Liviu Dragnea, președintele PSD, la Palatul Parlamentului

PSD

Întrebare: S-a votat înființarea comisiei de anchetă privind posibila fraudare a alegerilor din 2009. Veți fi președintele acestei comisii?

Liviu Dragnea: Astăzi, după 45 de minute de dezbatere, de-abia s-a aprobat proiectul de hotărâre care va fi trimis în plen și se va vota, sper, miercuri 26 aprilie. Au fost câteva observații din partea unor colegi de la PNL, de la USR, de la PMP care au spus că ei s-ar opune acestui proiect de hotărâre, pentru că ar trebui să fie completat cu mai multe amendamente sau să fie mai clar. Unii colegi au spus că Parlamentul n-ar avea dreptul să investigheze sau să cerceteze aceste aspecte care au apărut deja în mass-media. Am spus că au toată posibilitatea și timpul necesar până miercuri 26 aprilie să se gândească la amendamente care să îmbunătățească textul hotărârii. Parlamentul are tot dreptul să investigheze, așa cum se spune în regulamente și cum spun prevederile constituționale, orice fel de teme. Apărând aceste informații în spațiul public, Parlamentul nu poate să nu ia act de așa ceva și să încerce să aducă la iveală adevărul sau măcar o parte din adevăr, cu speranța că toți cei care vor fi chemați la comisie vor veni și, dacă vor veni, vor spune tot ceea ce știu.

 

Întrebare: Ce își propune exact să vadă comisia?

Liviu Dragnea: O să vă dau imediat hotărârea. Sunt mai multe obiective. În principal, vrea să vadă dacă anumite persoane sau instituții s-au implicat într-un mod nelegal sau fără să aibă competențe legale atât în desfășurarea alegerilor, în organizarea lor, cât și în influențarea rezultatului final. Acesta este, de fapt, obiectivul principal, pentru că așa au decurs dezbaterile publice în ultima perioadă, după unele informații care au apărut. Trebuie să vedem dacă așa este. La acea vreme, unii dintre noi au contestat rezultatul alegerilor. Nu s-a verificat tot ceea ce am solicitat noi. Acum o să avem șansa să ajungem la mai multe informații. O să vedem!

 

Întrebare: Ați luat în calcul faptul că mulți dintre cei pe care îi veți invita nu vor veni, pentru că nu îi obligă nimic? S-a vorbit despre o modificare a regulamentului.

Liviu Dragnea: Să ajungem acolo. Eu am discutat cu colegii mei să ne gândim până miercuri la o posibilă modificare a regulamentului, dar eu cred că, totuși, s-ar putea să nu refuze cei care sunt invitați la aceste audieri. Cineva care n-are ce să ascundă nu văd de ce n-ar veni. Știu că au mai fost situații, dar o să vedem. Să ajungem la această comisie și să vedem dacă sunt invitați și dacă vin.

 

Întrebare: Vă doriți să conduceți această comisie?

Liviu Dragnea: E dorința mea de când eram mic! Am făcut o afirmație publică și mi-o mențin. Sper să fie de acord și colegii din coaliție și să fie votată, dar deocamdată de-abia în zilele următoare hotărâm care sunt propunerile de la PSD și propunerea de la ALDE.

 

Întrebare: Veți cere documente și din partea serviciilor, să vedeți dacă a existat o implicare la acele alegeri?

Liviu Dragnea: Dacă vom ajunge la concluzia că pot ajuta cursul anchetei, vom cere documente de la orice instituție publică din România.

 

Întrebare: În calitate de foarte apropiat al candidatului PSD din 2009, considerați că altul a fost câștigătorul alegerilor de-atunci?

Liviu Dragnea: N-am cum să uit toate documentele cu care mergeam la emisiuni și toate documentele pe care le-am atașat contestației pe care am depus-o la acea vreme, după rezultatul alegerilor. În continuare cred acest lucru.

 

Întrebare: Știți la ce se referea Traian Băsescu când spunea că nu o să vă placă ce o să auziți la comisie?

Liviu Dragnea: Analizați-l dumneavoastră. Am mai auzit că eu, de fapt, am făcut această comisie de anchetă ca să-i acopăr pe unii. Eu zic că o să aibă o surpriză chiar dumnealui.

 

Întrebare: Laura Codruța Kövesi, Florian Coldea, Vasile Dâncu, George Maior se presupune că ar fi fost în acea seară la domnul Gabriel Oprea acasă. Vor fi invitați la comisie?

Liviu Dragnea: Nu aveți răbdare s-o înființăm? Hai să nu speriem oamenii! O să prezentăm atunci, totuși, după aceea nu mai are farmec, nu o să mai aveți interes și nu o să mai veniți pe-acolo!

 

Întrebare: Ați avut vreo discuție cu domnul Maior sau cu domnul Dâncu, care sunt încă apropiați, că au fost în PSD?

Liviu Dragnea: Pe acest subiect, nu.

 

Întrebare: Cât timp ați fost plecat, a apărut Sebastian Ghiță. Când ați aflat și de unde ați aflat de arestarea lui?

Liviu Dragnea: Am aflat de pe net despre acest lucru, dar eu nu știu acum unde e Sebastian Ghiță. Nu știu care este regimul lui efectiv.

 

Întrebare: Cum vi se pare noul look al domnului Ghiță?

Liviu Dragnea: Nu vreau să comentez.

 

Întrebare: Unde ați fost în această vacanță?

Liviu Dragnea: La pescuit.

 

Întrebare: Au apărut două fotografii cu dumneavoastră în avion.

Liviu Dragnea: Deci, înțeleg că despre întâlnirea cu domnul Timmermans nu mă întrebați nici atât, bănuiesc că nu e interesantă, ca de altfel toate întâlnirile pe care le-am avut în aceste luni. Sigur că e mai important unde merg eu, dacă plec două-trei zile, cred că este un subiect național. Am fost la pescuit, n-o să vă spun unde din două motive: cei care sunt susținuți financiar în mod serios să mă urmărească permanent, zi și noapte, cred că, totuși, trebuie să muncească pentru acei bani și, în al doilea rând, să creez și pentru cei cu care am fost la pescuit aceeași situație jenantă în care să meargă peste ei nu știu ce investigatori, n-o s-o fac. Dar probabil că astăzi sau mâine o să pun niște poze pe net, e o captură mare, pescuitul în ocean este total diferit față de pescuitul la știucă.

 

Întrebare: Ați venit aseară de la Doha sau nu? Întâmplător știu persoana care v-a făcut fotografia în avion.

Liviu Dragnea: M-ați prins foarte tare! Am făcut foarte multe poze în aeroport în Doha cu români care au venit să facem poze și voi face în continuare oriunde o să merg. N-am știut că este o infracțiune, deocamdată. Știți care e problema? Chiar nu vreau, n-am făcut și n-o să fac niciodată un mare eveniment dintr-o plecare a mea undeva în țară sau în afara țării. Când am fost întrebat, n-am ascuns, dar de ce trebuie să fie un mare eveniment? Chiar nu înțeleg.

 

Întrebare: Ați discutat cu domnul ministru al Justiției referitor la procesul de extrădare al fostului deputat?

Liviu Dragnea: Nu, n-am discutat și n-am de gând să discut acest lucru.

 

Întrebare: La comisie va fi abordată și problema întâlnirilor pe care le avea domnul Ghiță cu domnul Coldea?

Liviu Dragnea: Eu vă spun încă o dată: în funcție de informațiile care vor începe să apară și de oamenii care vor veni să declare, o să chemăm și o să invităm la comisie pe oricine credem că e necesar să ajute mersul anchetei, fără niciun fel de excepție și de rezervă.

 

Întrebare: Pe Traian Băsescu îl chemați la această comisie?

Liviu Dragnea: Să ajungem acolo. Totuși, e unul dintre personajele principale.

 

Întrebare: Ați făcut niște declarații legate de scandalul pensiilor private și spuneați că aveți informații că principalul vinovat ar fi șeful ASF, Mișu Negrițoiu. Despre acest lucru ați discutat?

Liviu Dragnea: Am întrebat și eu astăzi cine și de ce întârzie punerea pe ordinea de zi a acelui raport. N-am reușit să aflu. Cu prima ocazie, care va fi foarte, foarte repede, vom discuta acel raport și sper să pice raportul ca să rezolvăm odată problema de la ASF. Nu e în regulă ce se întâmplă la acea instituție. Nu e în regulă ca acea instituție să reacționeze atât de târziu la un astfel de comportament al unei societăți private în România care, totuși, gestionează și se joacă cu niște miliarde ale românilor.

 

Întrebare: Domnul Tăriceanu are același punct de vedere?

Liviu Dragnea: O să îl întreb după această conferință de presă, e la mine în birou.

 

Întrebare: Domnul Tăriceanu a declarat că în această problemă ASF a făcut ceea ce trebuia.

Liviu Dragnea: După niște declarații publice și după niște intervenții publice, a făcut ce trebuia. Trebuia să facă acest lucru mai demult.

 

Întrebare: Raportul este gata?

Liviu Dragnea: Era deja pe ordinea de zi pentru astăzi, n-am putut să o fac, pentru că eu, ca să nu existe niciun fel de problemă, am delegat prin decizie atribuțiile președintelui până inclusiv aseară târziu.

 

Întrebare: Mai întârzie legea salarizării în Parlament?

Liviu Dragnea: Dar nu întârzie! Am stabilit să depunem luni. Totuși, mâine nu cred că e mare aglomerație pe aici, pe la Parlament. A fost foarte bine că a fost această perioadă, foarte mulți oameni au început să înțeleagă ce este în acea lege și m-a interesat ca legea să intre în Parlament după ce cea mai mare parte din societate înțelege ce e în ea și s-a realizat. Dacă va suferi modificări, vor fi foarte mici.

 

Întrebare: Inclusiv în PSD sunt nemulțumiri față de legea salarizării, privind înghețarea pensiilor speciale. O parte dintre social-democrați spun că nu este posibil așa ceva, pentru că este un drept câștigat și avem o decizie a CCR care interzice.

Liviu Dragnea: Respect opiniile lor, numai că trebuie să facă distincție între categoriile care beneficiază de astfel de pensii. De exemplu, judecătorii nu pot fi încadrați la pensii speciale. Aici se face o confuzie. Diseară o să merg la o emisiune și o să încerc să explic mai bine aceste aspecte.

 

Întrebare: N-am regăsit impozitul pe gospodărie în programul de guvernare.

Liviu Dragnea: Cum să nu? O să explic și acest lucru foarte bine diseară, pentru că noi avem în programul de guvernare o serie întreagă de deduceri pentru români. Ca să poată beneficia de acele deduceri, românii au nevoie să completeze niște formulare pe care le vor face consultanții fiscali pentru a stabili care este venitul global ca să poate să beneficieze de acele deduceri. Se dă, nu se ia, dar o să explicăm foarte bine. Nu sunt nici taxe în plus, nici impozite în plus, dimpotrivă: românul va plăti mai puțin.

 

Întrebare: Vor fi 35 de mii de consilieri fiscali?

Liviu Dragnea: Aveți răbdare. Am așteptat ca beneficiarii din cele trei categorii de TVA 0 să se pună de acord, au întârziat puțin. Săptămâna viitoare o să luăm decizia finală.

 

Întrebare: Legea prevenției era asumată pentru primul trimestru a acestui an.

Liviu Dragnea: Ca proiect e gata, a fost stabilită să fie lansată în primul trimestru, nu și adoptată. Legea prevenției trebuie să intre în vigoare efectiv în trimestrul 3 al acestui an.

 

Întrebare: Traian Băsescu a depus un amendament la legea grațierii, să fie reduse pedepsele femeilor, inclusiv cele condamnate pentru corupție, grațiați cei cu pedepse sub 10 ani, inclusiv pentru terorism. Îl susțineți?

Liviu Dragnea: Trebuie să citesc, este un om important. Fiind un om foarte important, trebuie să citesc eu negru pe alb și după aceea comentez.

 

Întrebare: Motivația acestor amendamente este că legea grațierii ar trebui să fie mai amplă. Sunteți de acord cu acest principiu?

Liviu Dragnea: Eu sunt de acord cu tot ce am spus de o lungă perioadă de timp, Ministerul Justiției, cu susținerea Guvernului, să ne prezinte care este planul dumnealor pentru a se rezolva problema de la care s-a început această dezbatere, și anume situația din penitenciare. Este suficientă legea grațierii sau nu? Au stabilit vreun program de investiții, de construire de noi penitenciare, au stabilit un program de pedepse alternative, un pachet de propuneri? Au stabilit vreun program de modernizare a penitenciarelor existente? Aștept și eu să văd dacă ministrul Justiției a făcut până acum acest plan sau acest pachet de măsuri de care ne-a vorbit, după care o să-mi spun un punct de vedere.

 

Întrebare: Domnul ministru a fost așteptat la Comisia Juridică, nu a venit.

Liviu Dragnea: Se pare că domnul ministru întârzie foarte mult. Eu o să vorbesc cu colegii mei, le-am transmis deja de ieri. Cred că nu se mai poate întârzia. A zis că vine în trei săptămâni cu un pachet de propuneri. N-a venit. Până la urmă, legea grațierii o să fie aprobată tacit, pentru că nu vine Ministerul Justiției.

 

Întrebare: Anunță dezbateri publice pe 26 aprilie și pe 15 mai pe legea de modificare a codurilor penale. Ați discutat? Vor merge și specialiști din PSD la aceste dezbateri? Vă dă proiectul înainte?

Liviu Dragnea: O să cer o audiență la ministrul Justiției, după ce în prealabil mi-o avizează prim-ministrul, ca să explic că, totuși, Parlamentul nu-i anexa Guvernului. O să am îndrăzneala să fac acest lucru, întârzie nepermis de mult. Se lungește foarte mult discuția despre un subiect care nu mai începe și cred că ar trebui să ne ocupăm în mod serios de toate lucrurile care sunt enunțate public și finalizate într-un fel sau altul.

 

Întrebare: Mai beneficiază de susținere pentru acțiunile sale?

Liviu Dragnea: Beneficiază de orice susținere, în condițiile în care există o coerență și un termen cât de cât realist. Nu poți să beneficiezi de susținere la nesfârșit, adică câteva luni și mai vedem după-aceea!

 

Întrebare: Ați vorbit de o discuție pe care ați vrea să o aveți cu domnul Toader, nu ați avut-o nici până acum.

Liviu Dragnea: Am spus că o s-o am. Când o să îmi aprobe o audiență, să vedem, merg eu la dumnealui, vine la noi…

 

Întrebare: Ați discutat cu dânsul să vină măcar la Parlament?

Liviu Dragnea: A fost chemat și public, totuși.

 

Întrebare: Există o supărare și din partea dumneavoastră, îl auzeam și pe Șerban Nicolae ieri și nu numai. Care sunt nemulțumirile?

Liviu Dragnea: Suntem supărați tocmai pentru acest lucru, ne puneți aceste întrebări foarte importante și noi nu știm să răspundem și vrem să rezolvăm aceste probleme.

 

Întrebare: Cu domnul Timmermans ați cerut dumneavoastră o audiență?

Liviu Dragnea: Nu, n-am cerut eu. Cred că a fost o discuție bună, cel puțin din punctul meu de vedere și cred că și al dumnealui. Am discutat despre MCV, normal. Eu i-am spus care este punctul meu de vedere și nu numai, că în condițiile în care vor fi foarte clare ultimele solicitări ale Comisiei care să fie îndeplinite de România, atunci înseamnă că putem discuta în mod realist de a prinde în această viață încheierea MCV. Dacă nu vor fi lucrurile clare, înseamnă că îl putem considera un instrument politic care nu are foarte mare legătură cu ceea ce se întâmplă în justiție. L-am rugat, de asemenea, să înțeleagă și să vorbească cu membrii Comisiei că pentru noi ar fi important ca oficialii europeni să știe ce se întâmplă în România, dar să știe exact, adică să aibă informațiile corecte și adevărate. În orice țară sunt opinii diferite dintr-o parte sau alta a eșicherului politic, dintr-o parte sau alta a unor instituții, dar pentru noi și pentru relația dintre noi și Comisie cred că este important ca ei să aibă informațiile corecte. A fost de acord cu acest lucru. De asemenea, am discutat despre faptul sau dumnealui mi-a spus că apreciază foarte mult programul nostru de guvernare și că ar fi foarte bucuros să se implementeze. I-am dat vestea bună pe care o să o și prezint astăzi, că programul a fost implementat așa cum era aprobat în Parlament și că datele macroeconomice sunt mai bune decât cele pe care le estimaserăm noi și că Guvernul va merge în continuare cu implementarea acestui program. I-am cerut, de asemenea, să ne sprijine în absorbția fondurilor europene, pe de o parte, iar pe de altă parte în accesul României la Planul Juncker, pentru că este important pentru noi acest plan și avem câteva propuneri pe care Guvernul le-a transmis deja la Comisia Europeană. I-am spus, de asemenea, că o apreciem foarte mult pe Corina Crețu, pentru că au apărut discuții în presă la un moment dat: are în continuare susținerea atât a Guvernului, cât și a Parlamentului, mă rog, a majorității parlamentare, dar și susținerea politică a partidului din care a făcut parte. Cam atât a fost discuția.

 

Întrebare: Ce v-a răspuns legat de MCV? Domnul Timmermans a postat pe Facebook că a transmis Parlamentului să încurajeze Guvernul în această ultimă luptă.

Liviu Dragnea: Exact. Guvernul este încurajat, este sprijinit. I-am explicat că nu am avut, nu avem și nu vom avea o abordare sau vreun obiectiv în a împiedica lupta împotriva corupției. De asemenea, și noi vom continua întărirea statului de drept și regula legii în România, nu regula unor persoane, dar în același timp i-am spus că vom continua punerea în aplicare, punerea în legislație a deciziilor Curții Constituționale, care sunt obligatorii. De asemenea, am discutat despre imunitatea parlamentară, i-am spus care a fost poziția mea constantă de câțiva ani de zile și, dacă vom ajunge vreodată la modificarea Constituției, ori să fie eliminată această imunitate, ori să fie mult mai bine clarificată. I-am spus, de asemenea, un lucru cu care, până la urmă, nu putea să nu fie de acord, se întâmplă oriunde, în orice țară: parlamentarii votează cum le dictează conștiința. Au fost situații în care au votat într-un anume fel și alte situații, din diverse motive, în care au votat în alt fel. Atâta timp cât există această competență constituțională, vor fi, probabil, și voturi care pe unii îi deranjează, pe alții nu.

 

Întrebare: Va fi raportul MCV pe 2017 ultimul? Așa a lăsat să înțeleagă domnul Tăriceanu.

Liviu Dragnea: O să vedem. Eu m-am ferit și mă feresc să fac asemenea anunțuri, dar vă pot spune că și Guvernul, și Parlamentul, ca instituții, ne dorim ca acest raport să înceteze. Am făcut paralelă cu Schengenul: tot ceea ce se stabilise să facă România și din punct de vedere tehnic, și investițional, și legislativ s-a făcut, numai că de fiecare dată s-a mai spus că încă nu e suficient, că mai trebuie ceva, neaflând vreodată clar care mai sunt acele lucruri, care e acea foaie de parcurs care să trebuiască să fie îndeplinită. Această confuzie nu ajută. Dacă dumnealui crede sau dacă oficialii europeni cred că în situația internațională din ce în ce mai complicată atât din Europa, cât și din lume, o atitudine bună și corectă față de România nu este benefică, atunci s-ar putea să fie o greșeală, dar eu vă spun că a fost, din punctul meu de vedere, o discuție pozitivă și sper să fie și una cu rezultate bune.

 

Întrebare: Aderarea la Schengen mai este o prioritate a României?

Liviu Dragnea: Categoric, rămâne, dar vă spun că prioritățile noastre sunt cele din programul de guvernare și sigur că și cu aderarea la Schengen, dacă mai e ceva de făcut, să ni se spună, numai că a devenit, așa, un neverending story, din păcate!

 

Întrebare: Domnul Timmermans a fost și ministru de Externe al Olandei, tot timpul a legat MCV de aderarea la Schengen.

Liviu Dragnea: I-am spus și eu acest lucru, nu am făcut o referire personală, dar nu mi s-a părut nici mie, nici altor oficiali români niciodată corectă această corelare între cele două acțiuni și cred că nu e în regulă. De asemenea, i-am mai spus că în România a produs îngrijorare modul cum Comisia a prezentat Minority Safepack, modul cum a fost prezentată această decizie a Curții de la Luxemburg, dar aici m-a asigurat că Comisia era obligată să ia act de decizia Curții, dar nu va face mai mult, România neavând probleme în ceea ce privește respectarea drepturilor minorităților. Au fost, dacă vă aduceți aminte, ceva temeri în societatea românească după acea decizie.

 

Întrebare: Cazul Eugen Bejinariu?

Liviu Dragnea: Cum vine de la comisie, intră la vot.

 

Întrebare: Comisia nu mai prea lucrează pentru cazul domnului Bejinariu!

Liviu Dragnea: I-ați urmărit în această perioadă, de Paști? Eu vă spun că o să lucreze.

Vă mulțumesc!

Urmărește-ne pe Facebook YouTube Twitter

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informații.ÎNCHIDE