28.05.2019

Conferinţă de presă susţinută de preşedintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă, la sediul PSD din Băneasa

PSD

Bună seara! Astăzi a fost o zi plină, o zi în care am reușit să vorbim cu toți factorii decizionali din cadrul PSD. După cum știți, dimineață am avut un BPN, am avut întâlnire acum deputații și senatorii PSD și am încheiat ziua cu un Comitet Executiv Național în care am ascultat opinia colegilor din teritoriu. Am discutat despre alegerile europarlamentare și am luat decizii importante pentru partid.

Aș vrea să încep cu o decizie referitoare la București. Așa cum am spus în cursul zilei de astăzi, este importantă pentru noi unitatea, să înțelegem unde s-a greșit, să ne strângem toți și să ne unim forțele pentru a putea merge în continuare. Acest lucru s-a întâmplat la București, Gabriela Firea a fost votată în CEX ca președinte interimar al organizației din București, în urma încheierii mandatului lui Gabriel Mutu. În același timp, Gabriela Firea a fost votată pentru vicepreședinte al PSD. Am avut discuții privind susținerea, ca lider al delegației europarlamentarilor români în Parlamentul European, a lui Dan Nica, având în vedere că marți încep negocierile la nivelul Parlamentului European. Trebuie luate decizii și trebuie ca cineva să reprezinte grupul europarlamentarilor PSD.

Tot în cadrul CEX am supus votului funcția de președinte executiv și a fost votat în unanimitate Paul Stănescu, dar și cea de secretar general al PSD, unde a fost o singură propunere, Rodica Nassar, propunere care a fost votată tot în unanimitate.

Am supus votului CEX și părerea în ceea ce privește rămânerea la guvernare. Cu o singură excepție, toți colegii au considerat că nu trebuie să amestecăm votul pentru Parlamentul României cu votul pentru europarlamentare și că trebuie să menținem guvernarea, pentru că i-am dezamăgi pe cei care ne-au susținut și pe cei care cred în noi, pe cei care ne-au votat în 2017, pe cei care ne-au ajutat să avem o majoritate în Parlamentul European și în Parlamentul României, iar dacă nu vom putea susține această majoritate la o moțiune de cenzură, este evident că trebuie să renunțăm la guvernare.

Tot în cadrul CEX de astăzi am votat pentru propunerile referitoare la cele trei portofolii unde avem interimari, mă refer la Ministerul Justiției, unde a fost propusă Ana Birchall, la Ministerul Fondurilor Europene, unde a fost propusă și votată Roxana Mânzatu, care a fost secretar de stat și lucrează pe fonduri europene începând cu anul 2004. Pentru Ministerul Românilor de Pretutindeni, propunerea a fost Natalia Intotero, cea care a ocupat această funcție până la începerea alegerilor europarlamentare. Tot astăzi am votat pentru vicepremier pentru parteneriate strategice pe Titus Corlățean, având în vedere experiența pe care o are în această privință.

A fost un CEX care a durat foarte mult, dar important este că de la acest CEX s-a plecat cu un mesaj de unitate, un mesaj de deschidere a partidului pentru toți cei care vor să ni se alăture, un mesaj de dialog și cu certitudinea că deciziile pe care le vom lua vor fi pliate pe ceea ce așteaptă electoratul de la noi.

 

Întrebare: Faceți echipă cu niște oameni care i-au cerut demisia lui Liviu Dragnea.

Viorica Dăncilă: Nu aș vrea să fiu un judecător, dacă au avut dreptate sau nu. După cum știți, m-am opus atunci când s-a propus schimbarea lui Paul Stănescu în funcția de ministru al Dezvoltării și vicepremier. Nu am fost de acord cu această schimbare și acum consider că am procedat corect. Nu am fost de acord că trebuie să nu ascultăm opinia și să dăm oameni afară din partid. Consider că trebuie să ascultăm opinia fiecăruia fără a-i sancționa atunci când sunt de acord cu noi sau nu. În rest, aceste propuneri au fost susținute de membrii CEX, sunt susținute și de președintele interimar și cred că este o alegere bună. Trebuie să ne unim forțele și ca împreună să acționăm de-acum încolo, să înțelegem unde am greșit și să luăm măsurile care se impun.

 

Întrebare: Cine a greșit atunci?

Viorica Dăncilă: Poate atunci au fost greșeli mai multe, poate că acel semnal de alarmă trebuia luat în calcul fără a trage pe cineva pe linie moartă, poate că nu trebuia să iasă în spațiul public și să avem discuțiile în interiorul partidului. Eu cred că important nu este ce am făcut, important este să învățăm din greșeli și să mergem mai departe.

 

Întrebare: Când veți avea Congresul?

Viorica Dăncilă: Au fost foarte multe discuții. Ca să vorbim despre Congres, timpul nu ne-a mai permis, dar în scurt timp, săptămâna viitoare vom avea luni la ora 10 ședință de coaliție, la ora 12 vom avea BPN, pentru că, așa cum am menționat, vom face săptămânal BPN și ședințele de coaliție și vom stabili în BPN când vom face Congresul. Am discutat despre acest lucru, cred că trebuie să avem în vedere două etape, o primă etapă referitoare la statut, să vedem dacă toate prevederile din statut sunt agreate sau trebuie să mai facem modificări și pe urmă vom avea un Congres în care vom alege conducerea partidului și, bineînțeles, vom desemna candidatul pentru alegerile prezidențiale. Probabil va fi la sfârșitul lunii iunie. După cum știți, se are în vedere depunerea unei moțiuni de cenzură, avem în vedere să facem o analiză a celor întâmplate la aceste alegeri. Considerăm că atunci când avem Congresul trebuie să avem clarificate foarte multe lucruri și să avem în vedere cum îndreptăm greșelile și ce ne propunem pe termen scurt, mediu și lung.

 

Întrebare: Există varianta unei remanieri lărgite?

Viorica Dăncilă: Nu am discutat acum despre remaniere. Obiectivul nostru acum a fost să avem pe cei care să ocupe portofoliile unde avem interimari, pentru că, așa cum știți, săptămâna viitoare interimarul se termină și Guvernul trebuie să funcționeze. Mai avem o perioadă în care deținem președinția rotativă a Consiliului UE. Se fac negocieri la Bruxelles, eu cred că trebuie să avem miniștri titulari, astfel încât să ne putem continua activitatea. Eu aș vrea ca observațiile domnului președinte să țină de legalitate, nu de oportunitate, care este a premierului, care-și asumă performanța unui Guvern sau nu. O să sun la domnul președinte, o să trimitem noile propuneri și sper ca domnul președinte să lase deoparte campania electorală sau jocul politic și să dea un răspuns care efectiv să țină de legalitate.

 

Întrebare: Veți lua măsuri pentru ministerele de Interne și de Externe?

Viorica Dăncilă: Vom face o analiză pe fiecare minister în parte. Aici aș vrea să fac o remarcă, legat de Ministerul Afacerilor Externe, care a cerut fiecărui ambasador sau consul numărul de secții de votare de care este nevoie, numărul buletinelor de votare. Aici trebuie să vedem unde s-a greșit de fapt și cei care au greșit trebuie să plătească, indiferent cine este acea persoană, pentru că este dreptul fiecăruia să voteze și eu cred că trebuie să facem toate demersurile în care să asigurăm acest lucru pentru toți cetățenii României, din afara granițelor sau din țară.

 

Întrebare: Titus Corlățean a gestionat alegerile din 2014 ca ministru de Externe. Este o problemă?

Viorica Dăncilă: Nu cred că este o problemă și să vă spun de ce: portofoliul pentru Parteneriat Strategic nu are legătură în niciun fel cu voturile din diaspora. Am spus că am cerut o analiză, Ministerul Afacerilor Externe a și început această analiză ca să vedem ce s-a întâmplat și să luăm măsurile care se impun. Vom lua măsuri radicale, cei care au greșit vor plăti.

 

Întrebare: Promovați în Guvern o persoană care nu a știut să gestioneze această problemă.

Viorica Dăncilă: Stați puțin, ce legătură au cele două portofolii? Titus Corlățean se duce la un portofoliu pe Parteneriat Strategic. Nu putem să spunem că Titus Corlățean nu are experiență pe Externe, e dovedită și în comisia în care activează. Avem nevoie de o persoană care să discute cu statele cu care avem Parteneriat Strategic, nu are o legătură cu diaspora. Cred că trebuie să separăm cele două lucruri. Dacă încercăm să găsim o legătură între ele, vă spun că nu există. Pentru mine acum ca premier este important să văd cine a greșit și să reglementăm inclusiv prin legislație, astfel încât să asigurăm dreptul românilor să voteze. Cei care au creat aceste probleme trebuie să plece acasă. Votul electronic, votul prin corespondență, vom discuta despre acest aspect.

 

Întrebare: Îi veți cere lui Darius Vâlcov să se retragă din funcție?

Viorica Dăncilă: Nu am discutat încă despre acest subiect.

 

Întrebare: El și Anca Alexandrescu sunt oameni cu care mai puteți colabora?

Viorica Dăncilă: Cu Anca Alexandrescu exclus. După cum știți, e consilier onorific pe probleme de comunicare în cadrul aparatului prim-ministrului, mâine o voi elibera din funcție. Și la partid la fel. Voi lua o decizie în curând și legată de Darius Vâlcov, nu-mi cereți acum să vă dau un răspuns.

 

Întrebare: Intenționați să faceți un plan de reformare a SRI?

Viorica Dăncilă: Știți foarte bine că aceste lucruri se discută în cadrul CSAT. SRI nu este în subordinea Guvernului.

 

Întrebare: O mai susțineți pe doamna Vasilescu?

Viorica Dăncilă: Sigur că da, avem o colaborare foarte bună. Astăzi, Olguța a fost alături de noi, și-a spus și punctul de vedere. Nu avem nicio problemă, Olguța Vasilescu va rămâne în conducerea PSD, este vicepreședinte al PSD, nu știu de unde a ieșit această știre că ar fi o divergență cu dumneaei.

 

Întrebare: A apărut o știre că unii dintre europarlamentari ar putea să se retragă.

Viorica Dăncilă: Eu nu sunt de acord cu această opțiune sub nicio formă, pentru că au făcut campanie, au fost pe listă, partidul i-a votat pe lista respectivă. Nu putem acum, după ce s-au terminat alegerile, nu ar fi corect să spunem că le retragem sprijinul.

 

Întrebare: Are șanse Rovana Plumb să fie comisar?

Viorica Dăncilă: Oricine are șanse. Această propunere va trebui să fie votată în CEX. Eu repet ceea ce-am spus, nu vreau ca o decizie să o ia un om, chiar dacă este președintele partidului, vreau ca această decizie să se ia în forurile statutare, să ni le asumăm toți, fie că sunt decizii bune sau mai puțin bune. Cred că este un mod de abordare corect și în cadrul unui partid așa trebuie procedat.

 

Întrebare: Dumneavoastră țintiți această funcție?

Viorica Dăncilă: De comisar? Nu. Nu am luat în calcul, nici nu m-am gândit la această alternativă. Gândiți-vă că de ieri am avut foarte multe lucruri de rezolvat, în primul rând, a trebuit să adunăm partidul și să vedem opinia partidului. Nu ne-am gândit pe cine ținem în funcție, pe cine dăm afară, pentru mine e important în acest moment să strângem rândurile și să mergem înainte. Este mai puțin important să ne referim la o persoană sau la alta din partid sau din Guvern, este important să luăm deciziile bune și nu să dăm afară oameni, să ne debarasăm de oameni, ci să aducem oameni alături de noi.

 

Întrebare: Care e poziția PSD față de Codurile Penale?

Viorica Dăncilă: V-am spus că vreau să nu mai discutăm despre justiție. Nu am avut astăzi nicio discuție legată de justiție, nu am discutat de codurile penale, deci nu am ce să vă răspund. 

 

Întrebare: Dacă revin în Parlament, care va fi poziția PSD?

Viorica Dăncilă: Acest lucru se va stabili tot în CEX, nu îmi cereți mie să întorc în Parlament, pentru că am văzut în ultima perioadă că s-a tot spus ca „Guvernul să-și dea demisia, Guvernul a dat legi contra justiției”. Le amintesc tuturor că Guvernul nu a dat legi care să afecteze justiția.

 

Întrebare: Au fost făcute câteva legi în Parlament…

Viorica Dăncilă: Eu nu sunt parlamentar. În momentul în care a trimis domnul Timmermans acea scrisoare, eu am luat act de ea, dar nu puteam, în calitate de prim-ministru, să impun Parlamentului să nu dea o lege. Știu că trebuie să avem separarea puterilor în stat, avem Legislativ, avem Executiv. Am luat act de scrisoare, dar nu puteam să acționez în niciun fel. Acum sunt președinte interimar PSD, nu am luat în discuție acest lucru, nu știu care este intenția Parlamentului, deci discut despre ceva care încă nu există.

 

Întrebare: Ați spus astăzi că au fost semnale de la Bruxelles.

Viorica Dăncilă: Da, semnalele au fost de la Bruxelles legate de justiție. Foarte multe semnale legate de justiție. Multe dintre ele, așa cum am spus, dezinformări legate de Guvern. Mă refer la legătura cu Guvernul. Au fost colegi care m-au întrebat: „Ce ordonanțe ați dat pe justiție?” Am spus că noi nu am dat. „Dar am primit foarte multe informații că ați dat OUG pe justiție.” Nu am dat. Cred că acum trebuie să avem o discuție deschisă cu liderii europeni. Vreau să se înțeleagă un lucru. Noi vrem să rămânem în Grupul Socialiștilor și Democraților Europeni, dar nu ne vom duce să ne rugăm. Ne vom duce și vom susține acest lucru cu demnitate. Eu cred că este și interesul Grupului Socialiștilor și Democraților Europeni să aibă un număr mai mare de eurodeputați. Vom discuta foarte deschis, vom discuta într-un mod foarte corect, dar în același timp, așa cum am spus de fiecare dată, voi reprezenta cu demnitate România și în calitate de premier, și în calitate de președinte al PSD. Nu ne ducem să ne rugăm să nu ne dea afară sau să nu ne excludă. De fapt, semnalele pe care le-am primit astăzi nu sunt în această direcție. Dimpotrivă. Noi am fost suspendați. Semnalele sunt pozitive pentru PSD. Au fost discuții, dar, așa cum am spus, voi merge să am aceste discuții la Bruxelles atât cu domnul Timmermans, cu Serghei Stanișev, președintele PES, voi avea discuții și cu omologii mei din cadrul PES, mă refer la premierul Spaniei, premierul Portugaliei, al Maltei. Voi avea discuții cu mai multe persoane.

 

Întrebare: V-a pus cineva din PSD în față vreo ordonanță de urgență?

Viorica Dăncilă: O să fiu foarte sinceră. Aceasta a fost o opinie în cadrul PSD, să dăm o OUG pe anumite aspecte referitoare la justiție.

 

Întrebare: Ne puteți spune câteva articole sau măcar la ce se referea?

Viorica Dăncilă: Dacă nu le-am dat, nici nu am văzut articolele.

 

Întrebare: Nu le-ați dat pentru că erau corecte?

Viorica Dăncilă: Nu am văzut aceste articole pentru că am simțit întotdeauna că ar fi o vulnerabilitate pentru noi, o vulnerabilitate pentru țară dacă Guvernul ar da aceste ordonanțe. Vreau să spun un lucru, să nu se înțeleagă greșit: poate că unele dintre aceste aspecte erau necesare, pentru că noi vorbim numai despre faptul că deranjăm o parte din justiție. Am văzut că s-au făcut și anumite abuzuri. Am văzut că au fost încălcate drepturile unor oameni și cred că în primul rând pentru noi trebuie să conteze oamenii. Nu am spus că aceste ordonanțe nu ar fi fost corecte sau or fi fost corecte. Nu am judecat prin această prismă. Poate că unele măsuri trebuie luate. Poate că trebuie luate în Parlament, poate că trebuie discutate, poate chiar media, chiar ONG-urile trebuie să vadă care este realitatea, pentru că au apărut foarte multe lucruri în spațiul public. Dar eu, ca premier, m-am gândit că este importantă țara. M-am gândit că nu pot să pun în pericol România în a fi activat articolul 7. M-am gândit că imaginea de țară este foarte importantă. Am lucrat foarte mult la imaginea de țară a României. Am avut deplasări externe și discuții foarte multe într-un an și patru luni de când sunt premierul României.

 

Întrebare: Liviu Dragnea a insistat să dați aceste ordonanțe?

Viorica Dăncilă: Nu vreau să mă întorc la insistențele domnului Liviu Dragnea. Au fost mai multe insistențe. A fost o opinie de partid la un moment dat, nu numai a lui Liviu Dragnea. Să nu găsim un vinovat acum pentru tot ceea ce s-a întâmplat! Nu aș vrea să îl acuz pe Liviu Dragnea în condițiile în care nu este aici și nu poate să spună dacă este adevărat sau nu. Nu ar fi corect din partea mea.

 

Întrebare: Avem informații cum că documentul legat de amnistie și grațiere l-ați primit pe masă.

Viorica Dăncilă: Nu, nu am primit niciodată acest document. A fost o discuție la început pe amnistie și grațiere, știți foarte bine că se crease un val, dar nu numai din partea PSD. Se crease un val când au apărut toate acele nenorociri – să nu uităm ce s-a întâmplat la DNA Ploiești, la DNA Oradea, atunci au fost foarte mulți oameni care au fost victime ale unor decizii foarte, foarte proaste. Și atunci se crease acel val. Atunci când s-a văzut ce s-a întâmplat la DNA Ploiești, atunci când am văzut că au fost oameni condamnați sau oameni care au făcut închisoare și erau nevinovați, se crease un val în societate. Dar nu a fost o impunere în a da amnistia și grațierea. S-a discutat, iar eu vă spun un lucru: eu nu am avut niciodată pe masa Guvernului un document referitor la amnistie și grațiere, lucru pe care poate să-l confirme și ministrul Justiției de atunci, Tudorel Toader.

 

Întrebare: În acest context, de ce a plecat ministrul Justiției, dacă nu din cauza acestei ordonanțe?

Viorica Dăncilă: Pentru că așa s-a hotărât în forul partidului, s-a hotărât prin vot. În al doilea rând, au fost mai multe aspecte, nu numai cele legate de ordonanțe sau amnistie și grațiere. Au fost colegi care au spus că a existat un blocaj permanent în ceea ce privește anumite acte normative și acest lucru a condus la solicitarea demisiei domnului ministru Tudorel Toader.

 

Întrebare: Care e poziția Guvernului în acest context legată de mutarea ambasadei Israelului?

Viorica Dăncilă: După cum știți, eu mi-am exprimat public poziția. Decizia aparține președintelui României. Știți foarte bine că mutarea unei ambasade este decisă de către președintele României. Părerea mea este că trebuie să existe o decizie politică. Eu am declarat în Statele Unite la Washington punctul meu de vedere, dar dacă vă uitați pe declarația de atunci, am spus „în consens și cu respectarea prevederilor constituționale”. Eu mi-am spus punctul meu de vedere.

 

Întrebare: Numirea ambasadorului tot de președinție depinde?

Viorica Dăncilă: De pe data de 21 martie 2018 am trimis prima propunere către domnul președinte Iohannis privind numirea unui ambasador în Israel. Am trimis mai multe țări, nu doar Israel, cred că și Canada, nu mai îmi amintesc exact care dintre aceste țări. Nu am primit un răspuns. Am considerat că este nevoie de o a doua propunere, am trimis și a doua propunere. Nu am primit un răspuns. Aș fi vrut să primesc un răspuns, poate nu e persoana potrivită, poate mai trebuie să facem o propunere, dar trebuie să avem un răspuns în ceea ce privește dacă nu este de acord cu această nominalizare. Eu consider că trebuie să avem un acord și pentru Israel, și pentru Bruxelles, pentru că noi n-avem ambasador la Bruxelles încă, am făcut o nominalizare, Andreea Păstârnac, a fost audiată în comisiile din Parlament, dar încă nu avem aprobarea domnului președinte. Deci eu consider că trebuie să tratăm cu foarte multă responsabilitate și aceste aspecte.

 

Întrebare: Credeți în statul paralel?

Viorica Dăncilă: Nu este important ce cred eu. Eu nu vreau să fac o referire la acest aspect, eu nu am vorbit de statul paralel. Repet acest lucru, nu vreau să discut despre statul paralel, vreau să luați afirmația mea nu că nu ar exista, nu știu despre acest lucru. Gândiți-vă că am fost nouă ani plecată din România, poate sunt oameni care s-au confruntat cu multe situații, poate știu mai multe lucruri, dar pentru mine obiectivul principal este ce vom face de-acum încolo și cum vom putea să acționăm în perioada următoare, fără să avem în prim-plan justiția, ci proiectele pe care le avem pentru România.

Vă mulțumesc!

Urmărește-ne pe Facebook YouTube Twitter

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Partidul Social Democrat respectă și aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Înainte de a continua navigarea te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de confidențialitate, prelucrare și protecția datelor cu caracter personal. ÎNCHIDE