20.06.2018
Premierul Viorica Dăncilă a afirmat miercuri, 20 ianurie 2018, în plenul Parlamentului, că obiectivul principal al preşedinţiei române a Consiliului UE trebuie să fie acela de consolidare a statutului şi reputaţiei internaţionale a României de stat membru al Uniunii.
"Obiectivul principal trebuie să fie acela de consolidare a statutului şi reputaţiei internaţionale a României de stat membru al Uniunii Europene, capabil să ducă la bun sfârşit responsabilităţi în urmărirea atingerii obiectivelor comune europene. Reputaţia României va fi influenţată nu numai de ceea ce obţine pe perioada mandatului său, dar şi de modul în care ajunge la acest rezultat. Avem oportunitatea să demonstrăm maturitate politică, un înalt profesionalism în gestionarea provocărilor instituţionale complexe, precum şi abilităţi de negociere şi de construire a compromisului în cadrul negocierilor în sistemul decizional european", a declarat Viorica Dăncilă.