24.07.2017

VIDEO Biroul Permanent Naţional al Partidului Social Democrat s-a reunit la sediul PSD

PSD

Biroul Permanent Naţional al Partidului Social Democrat s-a reunit luni, 24 iulie 2017, la sediul PSD. Secretarul general al PSD, Marian Neacșu, a declarat că marți după-amiază se va afla la Timișoara pentru a purta discuții referitoare la situația organizației județene Timiș.

"Am discutat despre situația organizației de la Timiș. Nu am luat o decizie propriu-zisă. Am convenit ca în cursul zilei de mâine și poimâine eu să merg la Timișoara și să discut acolo cu toți factorii politici implicați. (...) Au fost discuții exploratorii ca până în momentul în care un for politic, fie BPN, fie CExN, stabilește o conducere interimară, cei doi, domnul Căprar, ca lider la Arad, și domnul Andea, ca decan de vârstă, să coordoneze activitatea filialei Timiș", a precizat Marian Neacșu, după ședința Biroului Permanent Național.

Totodată, secretarul general al PSD a mai spus că un alt motiv pentru care va merge în Timiș este ca să se asigure că decizia CExN în cazul lui Sorin Grindeanu va fi pusă în aplicare.

"După cum știți, domnul Sorin Grindeanu nu mai este membru al PSD. Am consultat dimineață baza de date a partidului și vă pot spune că în ea nu se mai regăsesc nici Victor Ponta, nici Cătălin Ivan. Sorin Grindeanu figura încă în baza de date, pentru că posibilitatea de eliminare din această bază de date aparține organizației. Baza de date este un indicator statistic. Sorin Grindeanu figurează pentru că în ea operează organizația de bază, iar aceasta nu a formalizat hotărârea CExN." a mai spus Marian Neacşu.

Premierul Mihai Tudose a afirmat luni că a solicitat convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului dedicate situației ELCEN, arătând că această societate trebuie să treacă în subordinea Primăriei Capitalei.

"Este posibil să avem o sesiune extraordinară. Pe baza sesiunii extraordinare, vom avem și noi o ședință de guvern pentru a rezolva situația ELCEN. Trebuie lege, pentru că nu putem modifica prin ordonanță, nu avem abilitatea. Trebuie să rezolvăm problema bucureștenilor, dacă așteptăm septembrie, s-ar putea să fie târziu pentru bucureșteni. ELCEN trebuie să treacă în administrarea Primăriei Capitalei, iar noi trebuie să fim de acord prin lege", a declarat Mihai Tudose, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al PSD.

Urmărește-ne pe Facebook YouTube Twitter

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informații.ÎNCHIDE