13.03.2017

Sorin Grindeanu: Suntem datori să le asigurăm tuturor cetăţenilor acestei ţări accesul la un pachet minim de servicii comunitare

PSD

Premierul Sorin Grindeanu a susţinut luni, 13 martie 2017, un discurs în cadrul ”Orei Prim-Ministrului”, în plenul Camerei Deputaților. Sorin Grindeanu a ţinut să sublinieze importanţa implementării programului naţional de dezvoltare locală (PNDL) de către Guvernul pe care îl conduce. 

"Stimaţi colegi din opoziţie, prin ceea ce reclamaţi dumneavoastră astăzi nu faceţi altceva decât să le refuzaţi românilor dreptul la dezvoltare. Avem încă regiuni în care sărăcia, lipsa infrastructurii sau accesul deficitar la educaţie şi sănătate fac foarte grea viaţa oamenilor. O să vă dezamăgesc, dar statisticile Eurostat spun că peste 60% din gospodăriile din mediul rural nu au baie sau grup sanitar în interiorul locuinţei. Asta în condiţiile în care media în Europa este de 2,7%. Vi se pare normal? Doamnelor şi domnilor, tocmai despre asta este vorba în programul naţional de dezvoltare locală, în PNDL. Este clar că România are nevoie de dezvoltare. O spun toate studiile şi rapoartele europene. Suntem datori să le asigurăm tuturor cetăţenilor acestei ţări accesul la un pachet minim de servicii comunitare, fie că sunt la ţară sau la oraş. Toate aceste lucruri nu se fac cu vorbe, ci cu proiecte serioase. Aceasta este raţiunea pentru care am decis să iniţiem etapa a doua a PNDL. Peste 9500 de obiective de investiţii vor fi finanţate prin acest program în următorii patru ani, fie că vorbim de lucrări de apă, canalizare, drumuri, iluminat public sau infrastructură şcolară şi medicală. Dintre acestea aş dori să vă amintesc doar de cele 2500 de creşe şi grădiniţe, de cele peste 2000 de şcoli sau 30 de cămine studenţeşti." a declarat premierul Sorin Grindeanu în alocuţiunea sa.

Urmărește-ne pe Facebook YouTube Twitter

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informații.ÎNCHIDE