12.05.2017

PSD: Instituțiile financiare internaționale revizuiesc în creștere estimările privind economia României

PSD

PSD salută decizia Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare de a revizui în sens pozitiv estimarea privind creșterea economică a României pentru anul 2017, de la 3,7% în noiembrie,  la 4% în prezent, ca urmare a măsurilor din programul PSD de guvernare. Totodată, PSD apreciază că organismele financiare internaționale vor mai opera astfel de revizuiri pozitive pe măsură ce vor fi implementate măsurile din programul de guvernare. 

„La ora actuală, în viziunea BERD, în 2017, România va avea cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, ca urmare a măsurilor din programul de guvernare al PSD, precum relaxarea fiscală sau majorarea salariilor. Aceste măsuri au fost apreciate și de experții Comisiei Europene. Am convingerea că aceste instituții precum BERD, FMI, Comisia Europeană, vor continua să își îmbunătățească previziunile despre România, după ce vor deveni operabile și alte măsuri precum Start-up Nation, Legea Prevenției sau Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, care vor avea o influență pozitivă asupra economiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian-Marius Dobre. 

BERD a publicat recent o nouă estimare privind evoluțiile economice din România prin care a apreciat măsurile avute în vedere de „formațiunea politică aflată la guvernare”. De asemenea, BERD estimează că investițiile vor crește în România ca urmare a anulării taxei pe construcții speciale și a costului de finanțare care a ajuns la cel mai scăzut nivel, România devenind astfel un mediu atractiv pentru dezvoltarea afacerilor.

„După un avans de 3,9% în 2015, economia României a crescut cu 4,8% în 2016, sprijinită de cererea internă solidă. Principalul motor de creştere a economiei în această perioadă a fost consumul privat, pe fondul unui venit disponibil mai ridicat (sprijinit de reducerea TVA şi de majorarea salariilor), îmbunătăţirii pieţei forţei de muncă şi al inflaţiei scăzute. Consumul va continua să stimuleze creşterea în 2017 şi în 2018, sprijinit de o nouă creştere a salariului minim şi a salariilor din sectorul public, care fac parte din promisiunile electorale ale formaţiunii politice aflată la guvernare — PSD", consideră BERD.

Recent, și Fondul Monetar Internațional a revizuit în creștere, de la 3,8% la 4,2%, estimările privind evoluția economiei pentru anul 2017.

Urmărește-ne pe Facebook YouTube Twitter

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informații.ÎNCHIDE