05.12.2018

Natalia Intotero: Nicio luptă politică nu poate justifica umbrirea și compromiterea mandatului României la Președinția Consiliului UE

PSD

În ziua în care Guvernul României participă la procedurile de preluare a Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, în Parlament s-a încercat, fără sorți de izbândă, înlăturarea actualei conduceri a Camerei Deputaților.

Este regretabil gestul colegilor din Opoziție care au ales să marcheze astfel o zi atât de importantă pentru România și pentru români. Nicio luptă politică nu poate justifica umbrirea și compromiterea mandatului României la Președinția Consiliului Uniunii Europene.

Majoritatea se câștigă prin vot, nu prin astfel de atitudini, iar legea și regulile nu pot fi aplicate discreționar. Ca for legislativ al României, Parlamentul trebuie, tocmai, să garanteze că procedurile sunt respectate. Cererile Opoziției nu se pot supune la vot atunci când încalcă regulamentul Camerei care este lege.

Regulamentul este clar.

Sunt lucruri pe care am toată convingerea că le știu foarte bine și colegii de Opoziție și regret că au recurs la astfel de manevre nedemocratice, umbrind, în același timp, un moment istoric pentru țara noastră.


Natalia-Elena Intotero

Vicepreședinte PSD

Urmărește-ne pe Facebook YouTube Twitter

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informații.ÎNCHIDE