17.05.2018

Mihai Fifor: Se dorește să se dea jos un guvern legitim prin mijloace care afectează grav statul de drept

PSD

Am aflat cu profundă indignare de faptul că președintele PNL,  domnul Ludovic Orban, a depus astăzi, 17 mai 2018, o plângere penală împotriva Prim-Ministrului României, doamna Viorica Dăncilă.

Premierului României i se face o plângere penală pentru înaltă trădare pentru că nu a prezentat nu știu ce informații președintelui statului. 

Este evident că asistăm la coborârea luptei politice la cel mai abject nivel, acolo unde se încearcă, în modul cel mai stalinist cu putință, dărâmarea unui guvern legitim constituit. Dacă de data asta nu s-a reușit din interior, ca la precedentele guvernări, atunci se apelează la tertipul acesta atât de transparent pentru ca, pe baza punerii în mișcare a unei acțiuni penale împotriva premierului, președintele să o poată suspenda pe doamna Viorica Dăncila și pune capăt guvernării noastre. O guvernare rezultată în urma votului a milioane de români și care produce creștere economică și generează bunăstare pentru români. Vot al românilor care, încă o dată, pare să nu conteze.

Am mai văzut asta în 2015, când a fost demis premierul Victor Ponta. Atunci premierului i s-a cerut demisia de cinci ori. Tot atunci a fost inițiat un demers pentru începerea urmării penale a premierului. La scurt timp după aceea, ”a trebuit să moară oameni” pentru ca Guvernul să fie schimbat. Acel film se repetă astăzi, respectându-se același scenariu, punct cu punct. 

Se dorește ca, prin mijloace care afectează grav statul de drept, să se dea jos un guvern legitim pentru a pune în loc un nou guvern "tehnocrat", care să blocheze mărirea salariilor și a pensiilor și să perpetueze abuzurile din aceasta țară. 

Să ne amintim cum guvernul legitim al PSD a fost dat jos cu o înscenare judiciară făcută premierului de atunci Victor Ponta. Înscenarea a fost demontată de instanță, dar, între timp, guvernarea a fost pierdută, România a pierdut un an, a stagnat un an cu guvernarea teleportată de nicăieri, dar cu misiune precisă.

Azi, modul de operare din 2015 pare să se repete. Se cere demisia premierului desemnat legal și democratic. Plângerea penală e pusă în mișcare.


Mihai Fifor,

Vicepreședinte PSD

Urmărește-ne pe Facebook YouTube Twitter

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informații.ÎNCHIDE