10.06.2019

VIDEO Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat s-a reunit la sediul PSD

PSD

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat s-a reunit luni, 10 iunie 2019, la sediul PSD. Premierul Viorica Dăncilă, președintele interimar al PSD, a declarat după reuniune că speră să fie mai mulţi candidaţi la şefia partidului, iar conducerea să fie una colectivă, pentru că decizia nu trebuie luată de un singur om.

"Am discutat astăzi despre moţiunea de cenzură, am discutat despre organizarea congresului din data de 29, luna aceasta. Am vorbit despre modificarea statutului şi am făcut un grup de lucru care să lucreze la programul politic al partidului şi bineînţeles un grup de lucru care presupune o cooperare foarte strânsă între Guvern şi Consiliul Naţional referitor la programul de guvernare, la priorităţile noastre, precum şi stabilirea unui calendar de implementare a acestora. Toate acestea vor fi validate în cadrul Comitetului Executiv Naţional, care va avea loc joi, la ora 11,00. Nu am vorbit despre candidaturi la şefia PSD, dar eu sper să avem mai mulţi candidaţi, pentru că eu cred că nu e bine să avem un candidat unic. Şi toţi cei care vor să candideze să poată să facă acest lucru, cu susţinerea organizaţiei din care fac parte", a adăugat Viorica Dăncilă.

Urmărește-ne pe Facebook YouTube Twitter

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Partidul Social Democrat respectă și aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Înainte de a continua navigarea te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de confidențialitate, prelucrare și protecția datelor cu caracter personal. ÎNCHIDE