11.05.2017

PSD: Comisia Europeană a confirmat că avem o creștere economică solidă

PSD

Purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian-Marius Dobre, a declarat joi că noua evaluare a Comisiei Europene privind România confirmă că măsurile luate la începutul anului de Guvernul Grindeanu au avut un efect pozitiv asupra economiei. „La începutul anului am fost criticați că majorăm salariile și scădem taxele, că astfel de măsuri nu ar fi sustenabile și vor crea dezechilibre economice. Noua evaluare a Comisiei Europene subliniază că avem o creștere economică solidă ca urmare a măsurilor de relaxare fiscală și de majorare a salariilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD.

Adrian-Marius Dobre a mai precizat că revizuirea negativă a estimărilor Comisiei Europene privind deficitul bugetar s-a făcut pe baza unor proiecte de lege care încă sunt în dezbatere și care nu pot fi analizate separat. „Legea salarizării unitare care va aduce într-adevăr multe creșteri salariale nu trebuie privită separat când se calculează impactul asupra deficitului bugetar. Sunt elemente complementare, cum ar fi creșterea salariului minim, creșterea salariilor în mediul privat, măsuri de combatere a muncii la negru sau limitarea utilizării abuzive a contractelor de muncă parțiale. Toate acestea vor aduce venituri suplimentare la bugetul de stat care vor compensa impactul bugetar al legii salarizării unitare”, a precizat Dobre.

Reprezentantul PSD a mai adăugat că datele prezentate recent de Institutul Național de Statistică cu privire la evoluțiile din primul trimestru confirmă că programul de guvernare începe să pună economia în mișcare. „INS a publicat datele pentru primul trimestru care arată că la începutul acestui an am avut cea mai accelerată creștere a cifrei de afaceri din industrie, respectiv 10,9%. Asta înseamnă că avem o creștere economică sănătoasă, care poate genera locuri de muncă și care ne oferă motive de a privi cu optimism evoluțiile economice din acest an”, a mai spus purtătorul de cuvânt al PSD.

Urmărește-ne pe Facebook YouTube Twitter

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informații.ÎNCHIDE